Atracția este o formulă bizară de familiaritate, hormoni și, spune un studiu recent, interese comune. Suntem adesea atrași de alte persoane cu care împărtășim un interes. Iar aceste interese comune reflectă o asemănare mai profundă, conform cercetărilor publicate de Asociația Americană de Psihologie.
„Atracția noastră față de oamenii care ne împărtășesc ideile este ajutată de credința că aceste elemente comune sunt conduse de ceva mai profund din noi înșine: esența”, a declarat autorul principal Charles Chu, profesor asistent la Questrom School of Business de la Universitatea din Boston.
Practic, ne plac persoanele care sunt de acord cu noi într-o problemă politică, ne împărtășesc preferințele muzicale sau pur și simplu râd la aceleași glume, deoarece aceste asemănări sugerează ceva mai mult. Specialiștii sunt de părere că noi interpretetăm aceste preferințe comune ca și cum acea persoană este, în esență, ca noi și ca atare, ne împărtășește părerile despre lume în general. Așa că ajungem să o placem.
Acest proces de gândire este condus de un tip de esențialism psihologic care se aplică în mod specific ideilor oamenilor despre sine și identitatea individuală, potrivit profesorului Charles Chu, care adaugă și faptul că oamenii „esențializează” multe lucruri – de la categorii biologice, cum ar fi speciile de animale, până la grupuri sociale precum rasă și gen – și fac acest lucru în aproape toate culturile umane.
„A esențializa ceva înseamnă a-l defini printr-un set de proprietăți adânc înrădăcinate și neschimbate, sau printr-o esență”, a spus profesorul Charles Chu. „A mă esențializa înseamnă a defini cine sunt printr-un set de proprietăți înrădăcinate și neschimbate și noi toți, în special în societățile occidentale, facem asta într-o oarecare măsură. Un auto-esențialist ar crede că ceea ce pot vedea alții despre noi și felul în care ne comportăm sunt cauzate de o astfel de esență neschimbătoare”, a mai continuat el.
Pentru a înțelege mai bine modul în care esențialismul propriu determină atracția între indivizi, cercetătorii au efectuat o serie de experimente. Cercetarea a fost publicată în Journal of Personality and Social Psychology.
Într-un experiment, 954 de participanți au fost întrebați despre poziția lor cu privire la una dintre cele cinci probleme sociale (avort, pedeapsa capitală, deținerea de arme, testarea pe animale sau sinuciderea asistată de un medic). Jumătate dintre participanți au citit apoi despre o altă persoană care a fost de acord cu poziția lor, în timp ce cealaltă jumătate a citit despre o persoană care nu a fost de acord cu poziția lor. Toți participanții au completat apoi un chestionar despre cât de mult credeau că împărtășesc o viziune generală asupra lumii cu individul fictiv, nivelul lor de atracție interpersonală față de acea persoană și convingerile lor generale în auto-esențialism. Cercetătorii au descoperit că participanții care au obținut scoruri mari la auto-esențialism au avut mai multe șanse să-și exprime o atracție față de individul fictiv care a fost de acord cu poziția lor și să raporteze o percepție generală comună a realității cu acel individ.
Un experiment final a clasificat 449 de participanți ca fani ai unuia dintre anumiți doi artiști și apoi le-au fost prezentate informații dacă folosirea propriei esențe a fost utilă sau nu pentru a percepe alte persoane. De data aceasta, unei treimi dintre participanți i s-a spus că gândirea esențială ar putea duce la impresii inexacte ale celorlalți, unei treimi i s-a spus că gândirea esențială ar putea duce la impresii precise despre ceilalți, iar ultimei treimi nu i s-a oferit nicio informație.
Profesorul Charles Chu a spus că a fost surprins să constate că ceva atât de simplu precum o preferință comună pentru un artist i-ar putea face pe oameni să perceapă că un alt individ ar vedea lumea în același mod ca ei. Gândirea auto-esențială, totuși, ar putea fi o binecuvântare mixtă, a avertizat el.