Au cumpărat românii roşii autohtone sigure din pieţe?

Roşiile sunt unele dintre cele mai gustoase şi apreciate legume de către români. Consumate proaspete, gătite sau conservate tomatele nu lipsesc din nici o casă.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Au cumpărat românii roşii autohtone sigure din pieţe?
Au cumpărat românii roşii autohtone sigure din pieţe? foto Shutterstock

Până acum câţiva ani, roşiile erau simbolul verii, însă în acest moment aceste legume bogate în licopen se găsesc aproape 365 de zile. Sunt ele sigure pentru consum însă? Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale efectuează regulat teste pe tomatele de provenienţă România. De curând a făcut publice rezultate din 2019.

Laboratoarele pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante şi Produse Vegetale ale Autorităţii Naţionale Fitosanitare, monitorizează anual reziduurile de pesticide din fructe, legume şi cereale provenite din producţia internă.

419 probe de tomate s-au analizat în 2019

Conform ultimului raport al acestei instituţii în anul 2019, s-au analizat 419 probe de tomate (412 probe tomate din cadrul Programului guvernamental de sprijin pentru tomate în spaţii protejate). Iată rezultatele – în 227 probe (54%) nu au fost găsite reziduuri de pesticide, iar în 192 probe (46%) valorile reziduurilor au fost mai mici decât limitele maxime admise stabilite prin Regulamentul (CE) nr.396 din 2005 şi nu au prezentat nici un risc pentru sănătatea consumatorilor.

Dacă tomatele au mai multe reziduuri decât limitele admise şi sunt depistate sunt retrase de pe piaţă

Conform informaţiilor furnizate de MADR într-o singură probă de tomate s-au identificat reziduuri cu valori mai mari decât limitele maxime admise, aceste tomate fiind retrase de la comercializare şi luându-se toate măsurile prevăzute de legislaţie.
În anul 2020, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va continua programul de susţinere  a tomatelor în spaţii protejate şi monitoriza în continuare reziduurile de pesticide din legume, fructe şi cereale.

Urmărește CSID.ro pe Google News