Doi bărbați, pe nume Richard Beauvais și Eddy Ambrose, au aflat după 68 de ani că au crescut în familiile greșite. Se întâmpla în anul 1955, când ambii au venit pe lume la aceeași maternitate. După ce au aflat adevărul, ambii doresc despăgubiri!
Doi bărbați de origine canadiană au descoperit, după aproape șapte decenii, că au dus alte vieți. Richard Beauvais și Eddy Ambrose s-au născut în aceeași zi, dar au fost schimbați din greșeală la naștere, di. Ei au aflat în urmă cu patru ani, când, după o serie de teste ADN, că au crescut în familii diferite.
În 2020, Richard Beauvais din Canada și soția sa au studiat cu atenție rezultatele online ale unui kit ADN genealogic. “Au dat-o în bară”, a precizat bărbatul. Ulterior, el a aflat că el s-a născut în aceeași zi, în 1955, cu Eddy Ambrose, la spitalul din orășelul Arborg, Manitoba, dar fiecare a fost luat acasă de părinții biologici ai celuilalt.
Recent, cei doi au primit scuze oficiale de la premierul din Manitoba, Wab Kinew, pentru confuzia care le-a schimbat total destinele.
„Mă ridic astăzi pentru a prezenta scuze care au fost așteptate de mult timp, pentru acțiuni care au afectat doi copii, două seturi de părinți și două familii din mai multe generații!, a declarat Kinew în Adunarea Legislativă din Manitoba.
Testele medicale suplimentare au arătat că Richard Beauvais nu este copilul natural al defuncților Camille și Laurette Beauvais.
„Nu putem face nimic în legătură cu cei 68 de ani pe care i-am pierdut, dar cred că ar trebui să ne ofere viitorul care ni se cuvine. Am trăit sub pretexte false timp de prea mulți ani”, a declarat domnul Beauvais.