Alexandra Dreghiciu, fondatoarea unui centru pentru integrarea copiilor cu autism în societate şi mama unui copil cu autism a explicat care sunt diferenţele între tulburările de spectru autist şi nou apăruta afecţiuni autism virtual.
În ce priveşte diagnosticul diferenţial, dacă vorbim de autism clasic, vorbim de cauze ce ţin de factori ereditari, de o posibilă lezare a lobului temporal sau lezarea amigdalei, factori pe care nu îi putem controla.
În privinţa autismului virtual, expunerea excesivă la tableta sau telefon a unui copil ale cărui trasee neuronale sunt în plină dezvoltare, poate produce mari perturbări. John Coleman şi Suzie Hayman autori ai cărţii ”Părinţii şi tehnologia digitală” atrag atenţia „Expunerea la ecrane înainte de împlinirea vârstei de 2 ani e asociată cu diminuarea capacităţii de învăţare, creşterea impulsivităţii şi scăderea capacităţii de control al crizelor de furie şi al altor comportamente negative.”
De altfel, şi în cazul autismului clasic folosirea tehnologiei poate fi un factor agravant, pentru că nu creează în primul rând condiţiile asimilării abilităţilor sociale şi este un stimul în plus, în timp ce în cazul autismului virtual este un factor declanşator. Pentru un copil mic, aflat în stadiul simbiotic de dezvoltare, când este total dependent de mamă, a fi lăsat singur mai mult timp, este resimţit ca o traumă, similară abandonului. Celebrul pedagog şi psihanalist britanic Donald Winnicot explică astfel: „Trauma înseamnă că bebeluşul a trăit o ruptură în continuitatea vieţii, astfel încât mecanismele defensive primitive se organizează ca să îl apere împotriva unei repetări a „anxietăţii inimaginabile” sau a unei întoarceri a stării de confuzie acută care aparţine dezintegrării structurii eului care este în curs de formare”. Posibil ca un copil să găsească alinare în ecranul care nu i-a produs nicio dezamăgire, care îi oferă distracţie fără să-i ceară ceva în schimb.