Băile în cadă cu apă fierbinte ar putea reduce riscul principalei cauze de deces în lume

Specialiştii susţin că această metodă este la fel de eficientă precum exerciţiile aerobice.
  • Publicat:
Băile în cadă cu apă fierbinte ar putea reduce riscul principalei cauze de deces în lume

Nu doar exerciţiile şi alimentaţia echilibrată te pot ajuta să ai o inimă sănătoasă, ci şi băile cu apă fierbinte, arată un studiu ale cărui rezultate au fost publicate recent în revista ştiinţifică Heart. Potrivit acestei cercetări realizate de experţii de la Universitatea Osaka din Japonia, riscul de boli de inimă şi accident vascular cerebral poate fi redus cu ajutorul unei metode simple şi accesibile, respectiv baia în cadă cu apă fierbinte, care poate fi la fel de benefică precum exerciţiile aerobice.

În Japonia, baia în cadă cu apă fierbinte este un ritual respectat de majoritatea cetăţenilor, iar efectele acestui obicei pot fi observate şi în rata extrem de scăzută a mortalităţii în ceea ce priveşte bolile cardiovasculare.

Cercetătorii japonezi au analizat peste 30.000 de persoane în decursul a 20 de ani şi au observat că un obicei comun al acestora – baia în cadă cu apă fierbinte – este asociat cu un risc mai mic, de aproximativ 35%, de boli cardiovasculare.

Dr. Hiroyasu Iso, profesor la Universitatea din Osaka, susţine că temperatura crescută a apei reduce în mod natural tensiunea arterială şi creşte ritmul cardiac, proces care îmbunătăţeşte funcţia hemodinamică a inimii. Concret, asta înseamnă că inima pompează mai bine sânge către toate organele vitale.

De asemenea, baia în cadă cu apă fierbinte poate avea efecte benefice şi asupra sănătăţii psihice, adaugă medicul: „Este o bună metodă de reducere a stresului şi a anxietăţii.”

Specialistul atenţionează însă că persoanele care suferă deja de afecţiuni cardiovasculare, în special hipotensiune (tensiune arterială redusă), trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a pune în practică acest obicei, deoarece poate avea şi efecte negative.

Grijă mare şi dacă suferiţi de diabet! Lezarea nervilor de la nivelul membrelor inferioare (neuropatia diabetică) poate crea falsa senzaţie că temperatura apei este optimă, dar de fapt aceasta să fie foarte crescută şi să cauzeze arsuri sau alte leziuni dermatologice.

Aşadar, bucuraţi-vă de beneficiile unei băi relaxante cu apă fierbinte cel puţin o dată pe săptămână, dar ţineţi cont şi de avertismente!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult