Când producătorii de alimente şi-au dat seama că publicul consumator devenea conştient că grăsimile saturate nu sunt bune pentru sănătate, au început să înlocuiască „grăsimile saturate” cu acizi transgraşi – uleiuri nesaturate la care s-a adăugat hidrogen, ceea ce le-a conferit o consistenţă suficientă pentru a fi utilizate în produsele de patiserie şi în margarine.
De asemenea, grăsimile trans au conferit alimentelor preambalate durate mai mari de păstrare pe raft şi s-a considerat că ar fi făcut toate alimentele să fie mai sigure. Însă pe etichete nu a mai trebuit să ie notate drept grăsimi. Tot ce au văzut consumatorii pe lista de ingrediente a fost ulei hidrogenat – iar asta nu li s-a părut deloc un lucru rău pentru sănătatea lor.
În curând, s-a constatat că până şi cantităţile reduse de acizi transgraşi pot să mărească nivelul colesterolului LDL (rău), reducând nivelul colesterolului HDL (bun) şi mărind periculos riscul de apariţie a diabetului.
Însă, din cauza vechilor legi referitoare la etichetare, zeci de preparate, de la prăjituri la biscuiţi, snacksuri şi alimente de genul fast-food conţinând acizi transgraşi, au putut fi etichetate în mod legal drept „fără grăsimi”, ceea ce nu l-a făcut nici mai deştept şi nici mai sănătos pe consumatorul obişnuit.
Au fost necesare o epidemie de obezitate şi o avalanşă de posibile procese pentru ca lucrurile să se pună cât de cât în mişcare şi FDA a impus într-un târziu ca gramele de acizi trans-graşi să fie precizate imediat sub conţinutul de grăsimi saturate pe etichetele cu factorii nutritivi.
Grăsimile trans apar uneori unde te aştepţi mai puţin, astfel încât este esenţial să citeşti etichetele. Aportul tău zilnic de grăsimi saturate şi trans nu trebuie să depăşească 20 de grame şi, dacă eşti expus unui risc sporit de apariţie a unei afecţiuni cardiace, ar trebui să-l menţii la 15 grame sau mai puţin.