Ţi se întâmplă vreodată să te bucuri de gustul mâncării mult mai tare atunci când consumi şi alcool? Poate că te gândeşti că cele două nu se leagă sub nicio formă şi e totul doar în mintea ta – ei bine, cercetătorii afirmă acum faptul că alcoolul are capacitatea de a păcăli creierul şi de a-l face să perceapă mâncarea ca fiind mult mai gustoasă decât în mod normal.
Dacă îţi place să serveşti un pahar de vin alături de mâncarea ta preferată, după o zi obositoare pentru a te relaxa, avem o veste ideală pentru tine – alcoolul face mai mult decât să ofere simpla senzaţie de relaxare! Se pare, conform ultimelor cercetări, că alcoolul ne ajută să ne bucurăm mult mai mult de mesele pe care le servim!
Un studiu realizat la Şcoala de Medicină de la Universitatea Indiana a urmărit efectele alcoolului asupra percepţiei mâncării. Cercetătorii au folosit un eşantion compus din 35 de femei consumatoare de carne, nefumătoare, perfect sănătoase şi cu o condiţie fizică foarte bună şi le-au urmărit în două circumstanţe diferite – prima dată au fost injectate cu alcool şi a doua oară cu o substanţă placebo. În cel de-al doilea caz, le-a fost măsurată percepţia asupra mirosurilor de mâncare şi a altor mirosuri cu ajutorul RMN-ului.
După ce au fost efectuate măsurătorile, participanţilor li s-au oferit diverse mese. Constatările au fost uimitoare: femeile care au fost injectate cu alcool au consumat mult mai multă hrană spre deosebire de femeile care au fost injectate cu substanţa placebo. Mai mult, potrivit analizei RMN, atunci când au fost injectate cu alcool, creierele lor au devenit deosebit de receptive în regiunea hipotalamusului (zonă a creierului responsabilă pentru procesele metabolice).
O altă descoperire a constat în faptul că alcoolul a făcut hipotalamusul mult mai receptiv la mirosul de mâncare comparativ cu orice alt miros pe care femeile l-au mai simţit. Concluzia? Se pare că hipotalamusul ar putea avea de a face cu modul în care alcoolul face ca o persoană să devină sensibilă la mirosurile şi gusturile alimentare.
Această descoperire poartă denumirea de „fenomenul aperitiv”. Practic, băutura nu este altceva decât un simplu „aperitiv” care stimulează pofta de mâncare şi ne facem să ne bucurăm mai tare de masa servită!
Aşa că data viitoare când eşti pe cale să savurezi o masă delicioasă, nu uita să consumi un pahar de vin înainte! Acesta nu va face decât să sporească minunatele arome care se află în faţa ta. Şi, totuşi, ai grijă să nu mănânci prea mult!