Un studiu recent publicat în revista Sleep sugerează că simplul act de a purta o mască pentru ochi în timpul somnului, pentru a bloca lumina, poate îmbunătăți memoria, dar și funcția cognitivă pe parcursul următoarei zile.
Realizând două experimente în oglindă, cercetătorii au descoperit că participanții la studiu care au dormit cu o mască pentru ochi au prezentat o îmbunătățire a memoriei episodice și vigilență crescută a doua zi.
Mai puțin sau mai mult somn poate contribui la apariția unor boli precum obezitate, diabet, dar și afecțiuni ale creierului.
Ciclul „stare de somn-stare de veghe” este reglat în mod natural de ritmul circadian, un ritm biologic determinat la rândul său de fazele de lumină și întuneric care se succed pe durata unei zile.
Lumina soarelui dimineață stimuleză creierul făcându-l alert, în timp ce întunericul nopții îi transmite semne să intre în faza de inconștiență.
Însă, lumina soarelui nu este singura sursă de lumină care ne poate afecta somnul – sursele ambientale de lumină, cum ar fi luminile stradale, luminile becurilor din casă sau cele de la electronice, pot ajunge, de asemenea, la retina noastră și ne pot influența calitatea somnului.
Autoarea studiului, Viviana Greco, doctorand la Cardiff University Brain Research Imaging Centre, atenționează:
„Perdelele opace nu sunt suficiente pentru a beneficia de întuneric complet.”
Dacă nu este întuneric complet în camera unde dormim, mai ales în lunile de vară când soarele răsare la 4 dimineața, ne poate fi extrem de dificil să dormim.
„În calitate de oameni de știință care studiază calitatea somnului, înțelegem cât este de important să dormim suficient, iar să e trezești în fiecare zi la 4 dimineața nu este chiar benefic.”
Plecând de la această ipoteză, coordonatorii studiului s-au întrebat dacă nu cumva un ajutor precum masca de ochi pentru dormit nu ar fi un resort necesar, o soluție ușoară pentru a bloca lumina ambientală de peste noapte.
Greco și colegii săi au efectuat două experimente prin care au căutat dovezi empirice privind efectele pe care le-ar putea avea purtarea unei măști în timpul somnului în ceea ce privește performanța cognitivă.
În timp ce rezultatele inițiale au arătat că măștile pentru ochi pot îmbunătăți calitatea somnului în rândul pacienților din unitățile de terapie intensivă, Greco și colegii său au continuat studiile de cauzalitate pe efectele care se produc în locuințele oamenilor, nu numai într-un cadru special, cum este cel din spital.
Primul studiu a implicat un eșantion final de 89 de participanți cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, pe o perioadă de două săptămâni. De-a lungul primei săptămâni, participanții au petrecut 5 nopți dormind în casele lor în timp ce purtau o mască pentru ochi. După aceea, au urmat 2 zile de testare. În cea de-a doua săptămână, săptămâna de control, participanții au petrecut 5 nopți dormind acasă fără mască pentru ochi, succedate de alte 2 zile de teste.
Astfel, în cadrul celor două zile de testare, cercetătorii au descoperit că participanții au avut performanțe de învățare mai bune după ce au purtat măști pentru ochi. De asemenea, au reacționat mai rapid la un test de vigilență psihomotorie care a măsurat vigilența comportamentală și atenția susținută.
Un al doilea experiment a inclus 33 de participanți cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. De această dată, participanții au petrecut două nopți dormind cu o mască pentru ochi (procedura experimentală) și două nopți dormind cu o mască pentru ochi cu decupaje, astfel încât nicio țesătură să nu acopere regiunea ochiului (procedura de control). Participanții au dormit acasă cu un luminometru digital așezat pe perne și în timp ce purtau o bandă EEG care examina etapele somnului.
Rezultatele au replicat descoperirea din experimentul 1, în care participanții au avut performanțe de învățare mai bune în timpul sarcinilor de după.
Rezultatele au arătat că performanța de învățare mai bună după purtarea măștii a fost asociată cu stadiile 3 și 4 de somn, stadiile profunde cu unde lente.
Activitatea undelor lente restabilește capacitatea creierului de a codifica informații noi cu ajutorul sinapselor care au fost fortificate în timpul orelor de veghe. Deși studiul lor nu a putut măsura cu exactitate acest aspect, cercetătorii sugerează că măștile pentru ochi ar fi putut duce la creșterea activității undelor lente.
„Purtarea unei măști pentru ochi peste noapte poate fi o soluție eficientă și ieftină pentru îmbunătățireaperformanței cognitive”, a declarat Greco pentru PsyPost.
„Rezultatele noastre vorbesc despre timpi de reacție îmbunătățiți și totodată performanță îmbunătățită a memoriei. Implicațiile rezultatelor noastre sunt semnificative pentru multe sarcini de zi cu zi, cum ar fi conducerea unei mașini sau orice context educațional sau cultural care necesită învățare.”
Citește și: 8 reguli simple pentru un somn mai bun
Sursă: psypost.org