Boala Alzheimer și alte forme de demență ar putea fi diagnosticate cu precizie, chiar și în cazul existenței altor comorbidități, cu ajutorul unui test cutanat, arată un nou studiu ale cărui rezultate au fost prezentate la Conferința Internațională a Asociației Alzheimer (AAIC) 2022.
În cadrul studiului, 74 de participanți cu vârsta peste 55 de ani au fost testați prin metoda dezvoltată de compania producătoare, respectiv SYNAPS. Port-mortem, dintre acești participanți, 26 au fost diagnosticați cu boala Alzheimer, 21 aveau o altă formă de demență, restul suferind de alte patologii, rezultatele confirmând ceea ce testul cutanat a indicat la momentul studiului, cu acuratețe și specificitate de 100%.
Compania a anunțat că va încerca să obțină autorizația US Food and Drug Administration (FDA) pentru testul cutanat. Dacă se confirmă datele obținute în cadrul studiului și va fi aprobat de FDA, acesta ar putea ajuta la excluderea altor cauze de demență pentru care există tratamente, cum ar fi o tulburare tiroidiană, depresia severă și carența de vitamina B12, a precizat Daniel Alkon, consilier științific principal la SYNAPS.
Din păcate însă, în cazul în care testul indică boala Alzheimer, există puține tratamente eficiente disponibile. „În opinia mea, niciunul dintre medicamentele disponibile în prezent nu tratează de fapt boala, ci doar ameliorează simptomele”, a adăugat Alkon.
Studiile clinice care testează potențiale terapii pentru boala Alzheimer includ de obicei pacienți fără un diagnostic definitiv de demență. Acest lucru se întâmplă deoarece diagnosticele sunt adesea incerte, în special în primii 4-5 ani de boală.
Există în prezent mai multe metode pentru diagnosticarea bolii Alzheimer. Acestea includ, pe lângă examenul clinic, teste RMN și PET pentru detectarea plăcii de beta-amiloid la nivelul creierului, examenul citologic lichid cefalorahidian și testele care măsoară nivelul proteinelor tau.
Studii anterioare au arătat că peste 50% dintre pacienții cu boala Alzheimer suferă și de alte patologii, cum ar fi boala Parkinson, demența frontotemporală și demența vasculară.
„Testul cutanat dezvoltat de SYNAPS corelează anomaliile celulelor pielii cu demența. Concluzia este [că] boala are o expresie sistemică; nu afectează doar creierul, ci afectează întregul sistem”, spun cercetătorii.
Cu toate acestea, Rebecca Edelmayer, doctor în științe medicale, spune că este prea devreme să ne punem speranțele într-un astfel de test. În primul rând pentru că nu este încă autorizat de FDA și apoi pentru că „un pas important îl constituie cercetarea în cadrul unor studii clinice pe scară largă. Este important ca oamenii să fie informați corect în privința acestor instrumente, care și-au dovedit eficacitatea doar în cadrul unor studii independente, pe eșantioane reduse”, a adăugat medicul.
Sursa: Skin Test Accurately IDs Alzheimer’s Even in the Presence of Comorbid Pathologies – Medscape