Boala care te poate ucide dacă te uiți prea mult la televizor. Ce riști dacă nu te miști cu orele

  • Publicat:
  • Actualizat:
Boala care te poate ucide dacă te uiți prea mult la televizor. Ce riști dacă nu te miști cu orele
Sursa foto: Shutterstock

Amatorii de binging – adică privitul ore în șir la seriale sau alte programe TV – ar trebui să renunțe la acest obicei sau măcar să mai reducă din orele petrecute în fața televizorului. Medicii avertizează că sedentarismul specific binging poate crește semnificativ riscul de dezvoltare a cheagurilor de sânge și a unor complicații care pot fi fatale.

Potrivit unui studiu publicat recent în European Journal of Preventive Cardiology, persoanele care petrec cel puțin 4 ore uitându-se la televizor au un risc cu 35% mai mare de a face cheaguri de sânge în comparație cu persoanele care se uită mai puțin de 2 ore la televizor.

Pericolul îi vizează mai ales pe tinerii sub 40 de ani, care obișnuiesc să facă binging atunci când vor să termine de văzut un sezon dintr-un serial în doar o noapte, fără pauze. Însă și seniorii care nu prea au o viață socială activă pot să cadă în plasa privitului ore în șir la televizor, urmărind dezbateri politice interminabile.

Privitul ore în șir la seriale sau alte programe TV poate crește semnificativ riscul de dezvoltare de cheaguri de sânge

Din observațiile medicilor, cu cât o persoană petrece mai mult timp în fața televizorului în poziții care împiedică buna circulație a sângelui, cu atât riscul de a dezvolta tromboembolism venos – o condiție medicală care este compusă din două afecțiuni asociate, embolismul pulmonar și tromboza venoasă profundă – este mai mare.

Toate aceste boli pot cauza complicații precum infarctul sau accidentul vascular cerebral, care pot avea consecințe fatale în lipsa unei intervenții rapide din partea medicilor.

Specialiștii recomandă să reducem numărul de ore petrecute în fața televizorului și să luăm câte o pauză la fiecare 30 de minute, în care să ne ridicăm și să facem câteva exerciții de stretching (întindere) atunci când ne simțim mâinile și picioarele reci și amorțite.

Includerea acestor mișcări în rutina zilnică și mai ales în pauzele de binging mărește fluxul sanguin către mușchi, favorizând astfel transportul de oxigen și substanțe nutritive către țesuturi.

Riscul de a face cheaguri de sânge se menține chiar dacă dacă persoana care face binging ore în șir obișnuiește să facă sport în restul zilei, adaugă experții.

De asemenea, este foarte important să evităm consumul de chipsuri, alune, popcorn și alte snacksuri în timp ce ne uităm la televizor, deoarece pierdem din vedere caloriile pe care acestea le conțin și cantitatea consumată și riscăm să ne îngrășăm, spune dr. Setor Kunutsor, lector la Universitatea Bristol din Marea Britanie.

Obezitatea este un factor major de risc în apariția multor boli, printre care diabetul, hipertensiunea arterială, dislipidemia, varicele, sindromul de apnee în somn, impotența, artroza, hernia, ficatul gras, litiaza biliară, infecțiile bacteriene și fungice, diverse tipuri de cancer (colorectal, mamar, endometrial, esofagian), depresia și anxietatea.

Surse:

  • European Journal of Preventive Cardiology:

Television viewing and venous thrombo-embolism: a systematic review and meta-analysis.

  • European Society of Cardiology:

TV watching linked with potentially fatal blood clots.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult