Boala mână-picior-gură va putea fi mai uşor combătută în viitor. Se pare că în prezent se lucrează la un vaccin care ar ajuta la prevenţie şi, astfel, se vor împuţina cazurile. Află în articolul următor câteva noutăţi legate de această boală.
Infecţia extrem de contagioasă se poate răspândi prin secreţii precum saliva şi fecalele. Aceşti efluenţi corporali sunt încărcaţi cu virus, deoarece se reproduc în gură, gât şi în tractul digestiv. Blisterele (băşicile) apărute în urma virusului pot conţine particule virale, dar nu se consideră că acestea ar reprezenta o sursă majoră de transmitere, e de părere Tom Solomon, cadru medical, cercetător şi profesor de la Universitatea din Liverpool, în Anglia.
Din păcate, boala mână-picior-gură poate apărea de mai multe ori de-a lungul vieţii. De cele mai multe ori, vinovatul este fie virusul coxsackie A16, fie enterovirusul 71. Cu toate acestea şi alţi viruşi pot provoca această boală. Coxsackievirus A6 poate provoca o serie de efecte adverse copiilor, dintre care enumerăm febră mare şi erupţie cutanată neobişnuită.
Un nou subgrup de enterovirus 71 a fost reperat în China şi cu precădere în Hong Kong. În funcţie de similitudinile virusurilor, o expunere anterioară ar putea ajuta organismul să lupte împotriva noii infecţii, dar acest lucru nu este o garanţie.
Coxsackievirus A16 a fost găsit în scaunul copiilor infectaţi timp de şase săptămâni. Enterovirusul 71 poate rămâne în organism până la 10 săptămâni. Starea contagioasă se diminuează în acest timp, însă apare întrebarea cu privire la izolarea copiilor – cât timp trebuie să ţinem copiii în carantină? Doctorii au răspunsuri diferite. O parte dintre cercetători afirmă faptul că micuţul ar putea reveni în siguranţă în societate cam la două zile după ce febra a dispărut. Pe de altă parte, alţi specialişti avertizează cu privire la faptul că băşicile apărute trebuie să dispară înainte ca micuţul să fi ieşit în public.
„Nu există un număr magic de zile în care oamenii sunt contagioşi.”, spune Solomon. Cel mai bun lucru pe care putem să îl facem este să ducem copilul la o examinare, la un consult de specialitate cât mai rapid după ce observăm simptome, astfel încât doctorul să se poată pronunţa în funcţie de starea lui.
Vaccinul împotriva enterovirusului71 se află în decurs de a fi fabricat. Formele inactivate ale virusului au arătat o protecţie puternică într-un studiu realizat pe un eşantion de mii de copii chinezi. S-a demonstrat până acum că vaccinul nu va proteja împotriva bolii mână-picior-gură provocat de coxsackieviruses, din păcate.
Ca şi alte virusuri, enterovirusurilor le place căldura. Aceast lucru practic înseamnă că infecţiile sunt mai frecvente în partea de sud a lumii. În climatele mai reci, infecţiile prezintă un model mai degrabă ciclic, răspândindu-se cel mai frecvent vara şi la începutul toamnei.