Studiile arată că persoanele cu afecțiuni gastrointestinale superioare, cum ar fi ulcerele sau alte leziuni ale mucoasei esofagului, stomacului sau intestinului subțire, au un risc semnificativ mai mare de a dezvolta Parkinson mai târziu în viață.
De asemenea, aceste afecțiuni gastrointestinale sunt frecvente în rândul pacienților cu tulburări neurodegenerative.
Cercetătorii au descoperit că există o legătură între flora intestinală și boala Parkinson, observând cu atenție modul în care se împrăștie în creier fibrele toxice alcătuite din substanța numită alfa-sinucleină. Dintr-un motiv neidentificat încă, aceste alfa-sinucleine, în cazul bolnavului de Parkinson, se unesc în formațiuni care atacă sistemul nervos central. Ceea ce au descoperit oamenii de știință recent este că aceste alfa-sinucleine se regăsesc și în intestine.
În urma studiului realizat pe șoareci, cercetătorii au concluzionat că flora intestinală ar putea elibera substanțe chimice care suprasolicită anumite părți din creier, ducând la apariția bolii Parkinson. Aceștia își propun însă să continue studiile înainte de a trage o concluzie clară.
Studiul recent publicat în JAMA Network Open a implicat 9.350 de pacienți fără istoric de boală Parkinson, care au fost supuși unei endoscopii superioare cu biopsie, între 2000 și 2005.
Deteriorarea mucoasei — incluzând eroziuni, rupturi sau leziuni în mucoasa tractului gastrointestinal — a fost asociată cu un risc cu 76% mai mare de a dezvolta boala Parkinson pe parcursul unei perioade medii de urmărire de 14,9 ani.
„Este absolut necesar să monitorizăm acești pacienți care prezintă un istoric de deteriorări ale mucoasei la endoscopie. Detectarea timpurie a bolii Parkinson ar permite medicilor să trateze acești pacienți înainte de apariția simptomelor motorii, când tratamentele neuroprotectoare vor deveni disponibile în viitor”,
Printre simptomele bolii, se numără: pierderea mirosului (hiposmia), care afectează între 70-90% dintre pacienții cu Parkinson și este unul dintre simptomele timpurii ale afecțiunii, acesta manifestându-se cu mulți ani înaintea tulburărilor de mișcare. Pierderea mirosului nu înseamnă, totuși, că un pacient se confruntă cu boala Parkinson, acest simptom fiind comun și pentru cei cu patologii nazale cronice sau o potențială consecință a fumatului, a expunerii la produse chimice sau a înaintării în vârstă. Oricum, o eventuală pierdere a mirosului ar trebui investigată.
Insomnia și tulburările de somn REN ar trebui să constituie un alt semnal de alarmă, alături de schimbările de dispoziție, dar și de alte simptome prezente în multe alte boli.
Tremorul este principalul simptom pe care pacienții și aparținătorii îl asociază bolii Parkinson, dar lentoarea și pierderea dexterității sunt elementele centrale ale bolii.
Sursă foto: Shuttestock.