Cadrele medicale din lupta cu COVID-19 pot cere consiliere psihologică gratuită online

Pentru a accesa şedinţele de consiliere online pe atlas.app, cadrele medicale COVID-19 trebuie să scrie email la [email protected], unde li se vor transmite paşii.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cadrele medicale din lupta cu COVID-19 pot cere consiliere psihologică gratuită online
Cadrele medicale din lupta cu COVID-19 pot cere consiliere psihologică gratuită online, foto Shutterstock

Reţeaua Regina Maria susţine linia telefonică Atlas Help Line, un proiect social powered by Facem Bine, prin care personalul medical implicat în gestionarea cazurilor de COVID-19 beneficiază de suport psiho-emoţional gratuit 24/7 la numărul de telefon 031.630.2020.

 
Traversăm o perioadă în care personalul medical este greu încercat, iar sănătatea pacienţilor din România depinde mai mult decât oricând de sănătatea şi puterea medicilor şi asistentelor care îi au în grijă. Cu sprijinul Reţelei de sănătate REGINA MARIA, pe lângă linia telefonică menţionată mai sus, se adaugă şedinţe online de consiliere gratuită prin echipa dedicată de peste 300 de specialişti verificaţi şi licenţiaţi ATLAS, disponibili 24/7. ”Suntem profund îndatoraţi tuturor celor care în aceste zile duc o luptă supraomenească pentru ca noi să rămânem sănătoşi. Presiunea fizică şi mentală poate fi uriaşă, de aceea am ales să ne alăturăm demersului ATLAS & Facem Bine şi să suplimentăm suportul psiho-emoţional oferit telefonic cu şedinţe online de consiliere gratuită, care sperăm să le facă lupta măcar un pic mai suportabilă”, declară Fady Chreih, CEO al Reţelei de sănătate REGINA MARIA.

Care sunt paşii ce trebuie urmaţi?

Serviciile de consiliere – telefonică şi online, pot fi accesate de toţi medicii din ţară, precum şi de asistentele sau infirmierele care în aceste zile îşi pun colegii şi pacienţii mai presus de propria lor stare de bine, fizică şi mentală.
Pentru a accesa şedinţele de consiliere online pe atlas.app, cadrele medicale trebuie să trimită un email la [email protected], unde li se vor transmite paşii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a începe şedinţa cu un specialist ATLAS. Pentru a beneficia de suport psiho-emoţional telefonic, pot apela gratuit numărul 031.630.2020. ”Ne bucurăm că platforma noastră, utilizată deja de câţiva ani în beneficiul pacienţilor, vine acum şi în ajutorul cadrelor medicale. În această perioadă, medicii, asistentele, infirmierele şi întreg personalul medical din prima linie au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru. Nu trebuie să luăm munca şi dedicaţia lor ca atare, ci să vedem încercările la care sunt supuşi în aceste zile, iar noi ne bucurăm că le putem fi alături chiar şi cu o mică parte din tot ceea ce au nevoie”, afirmă Mihai Bran, medic primar psihiatru şi co-fondator ATLAS.

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News