Cancerul de sânge, depistat cu aparatură ultraperformantă la Institutul Fundeni

În urma implementării programului ,,Energie pentru o şansă la viaţă’’, Institutul Clinic Fundeni devine o unitate de referinţă în diagnosticarea şi monitorizarea cancerelor de sânge pentru adulţi şi copii, prin realizarea de analize de sânge performante.
  • Publicat:
Cancerul de sânge, depistat cu aparatură ultraperformantă la Institutul Fundeni

În urma implementării programului ,,Energie pentru o şansă la viaţă’’, Institutul Clinic Fundeni devine o unitate de referinţă în diagnosticarea şi monitorizarea cancerelor de sânge pentru adulţi şi copii, prin realizarea de analize de sânge performante.

Programul ,,Energie pentru o şansă la viaţă’’ demarat în octombrie 2013 a fost finalizat cu succes.

 

Acesta a vizat dezvoltarea infrastructurii de diagnostic şi monitorizare a bolilor de sânge, la copii şi adulţi, prin achiziţionarea de echipamente performante.

Astfel, laboratoarele de Citogenetică şi de Imunofenotipare ale Institutului Clinic Fundeni au fost renovate complet şi dotate cu două echipamente de ultimă generaţie: un sistem de cariotipare automată şi un analizor automat de citometrie în flux. Proiectul a implicat o contribuţie financiară de 375.000 de euro din partea GDF SUEZ Energy România, fiind implementat cu ajutorul Asociaţiei Dăruieşte Viaţă.

Programul ,,Energie pentru o şansă la viaţă’’, derulat în cadrul Institutului Clinic Fundeni, contribuie astfel la îmbunătăţirea indicatorilor de supravieţuire în bolile hemato-oncologice la copii şi adulţi, respectiv la creşterea ratei de supravieţuire în rândul acestora de la 50% la 80%.

,,Suntem bucuroşi că am finalizat acest demers împreună cu partenerii de proiect. Investiţia este una importantă şi contribuie major la managementul afecţiunilor hemato-oncologice în cadrul institutului, totul în beneficiul pacienţilor care se confruntă cu astfel de probleme. Proiectul ,,Energie pentru o şansă la viaţă’’ face parte din manifestările organizate în cadrul Zilelor Institutului Clinic Fundeni 2014 şi stă sub mesajul acestora – „Iubeşte viaţa”, cuvinte care ne definesc şi în care credem. Iubind viaţa, dăruieşti viaţă!”, a declarat conferenţiar doctor Carmen Orban, Manager al Institutului Clinic Fundeni.

,,Acest proiect ajută Institutul Clinic Fundeni din mai multe puncte de vedere: pe de o parte creşte numărul de analize realizate în laboratoare de Citogenetică şi Imunofenotipare ale Institutului nostru, analize efectuate pentru diagnosticarea şi monitorizarea pacienţilor cu boli hemato-oncologice. În urma achiziţionării celor două echipamente sunt realizate anual aproximativ 2500 de analize comparativ cu un număr de 700 de analize anterior realizării investiţiei. Pe de altă parte, aceste echipamente cresc acurateţea determinării bolii minime reziduale, ceea ce va permite aplicarea ţintită a protocoalelor de tratament modern cu modelarea dozelor de citostatice şi, în cazuri bine selectate, efectuarea transplantului medular”, a declarat profesor doctor Daniel Coriu, Şef Clinică Hematologie şi Transplant Medular, Institutul Clinic Fundeni.

„Am ales să susţinem proiectul „Energie pentru o şansă la viaţă” pentru că sănătatea este un domeniu de intervenţie prioritar pentru clienţii noştri care îşi doresc să beneficieze de un act medical la standarde europene. Prin acest proiect sperăm să contribuim la creşterea ratei de supravieţuire a pacienţilor cu diferite tipuri de cancere de sânge, prin facilitarea unei diagnosticări de o mai mare acurateţe a bolilor de sânge, care să permită echipei de medici aplicarea unor tratamente adecvate”, a declarat Eric Stab, Preşedinte Director General GDF SUEZ Energy România.

,,Această investiţie permite medicilor hemato-oncologi din alte spitale din ţară, care nu au această aparatură, să trimită la acest laborator probele de sânge ale pacienţilor pentru o diagnosticare corectă şi în profunzime. Institutul Clinic Fundeni va deveni astfel unul dintre Centrele Regionale de Diagnosticare iar şansa la viaţă a pacienţilor va creşte. Implicarea GDF SUEZ Energy România în proiecte de acest tip ne dă speranţe că vom ajunge din urmă statisticile pozitive internaţionale’’, a declarat Carmen Uscatu, Preşedintele Asociaţiei Dăruieşte Viaţă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult