Nu toate uleiurile sunt destinate utilizării la gătit, în special în preparatele la temperaturi înalte. Altele se descurcă mai bine în preparate la rece sau folosite ca suplimente alimentare, de exemplu.
Astfel, este foarte important să știți ce ulei se pretează cel mai bine pentru prăjit.
Alimentele prăjite sunt adesea preferate pentru gustul lor deosebit, fie că este vorba de cartofi prăjiți sau șnițele crocante. Cu toate acestea, alegerea uleiului potrivit pentru prăjit poate face o diferență semnificativă atât în gustul preparatului, cât și în impactul asupra sănătății.
„Cu o multitudine de opțiuni disponibile pe rafturi, mă simt întotdeauna puțin copleșită. Prin urmare, am consultat o serie de bucătari și creatori de rețete pentru a vedea ce ulei folosesc pentru prăjit în bucătăriile lor. Spre marea mea surprindere, toți au avut același răspuns”, a precizat Stella Totino, scriitoare liber profesionistă și fostă brutăreasă, specializată în domeniul culinar.
Ulterior a menționat cine sunt cei 6 experți pe care i-a întrebat:
„Toți experții cu care am vorbit preferă uleiul de avocado pentru prăjirea alimentelor. Spre deosebire de uleiurile din semințe, uleiul de avocado nu este extras din sâmburele fructului, ci din pulpa acestuia. Printr-un proces de extracție în mai multe etape, uleiul este separat de solidele din avocado, rezultând un ulei de culoare ușor galbenă, cu gust neutru și cu o temperatură de ardere ridicată.
Între 260°C și 270°C, punctul de ardere al uleiului de avocado este important deoarece alimentele prăjite necesită ulei foarte fierbinte pentru „a obține acel crocant auriu perfect fără a sacrifica integritatea uleiului”, după cum spune Zapata.
„Uleiul de avocado este ideal pentru că poate rezista la temperaturi ridicate fără să se descompună”, explică Laura Muller. „Dacă un ulei nu are un punct de ardere ridicat, acesta poate afecta gustul mâncării și, în unele cazuri, poate chiar elibera compuși nocivi.”
Deși și alte uleiuri, precum cel de canola, au un punct de ardere ridicat, profesioniștii preferă uleiul de avocado pentru gustul său neutru și textura fină.
„Este perfect atunci când nu doriți ca aroma uleiului să influențeze mâncarea”, spune David Benstock, „și are o vâscozitate subțire, astfel încât nu se absoarbe prea mult în ceea ce prăjiți”. Cu alte cuvinte, alimentele prăjite nu vor avea nici o aromă, nici o textură grea.”
La fel ca în cazul tuturor produselor pe care le folosește, Kate McAloon preferă să cumpere un ulei de avocado certificat ecologic. Indiferent de uleiul de avocado pe care îl alegeți, este o achiziție inteligentă deoarece, după cum atestă acești experți, uleiul este minunat de versatil. Zapata spune că este, de asemenea, „excepțional pentru prăjire la tigaie. Asigură o rumenire uniformă, fără ardere”. Laura Muller recomandă uleiul de avocado și pentru grătar.
Sursă foto: Shutterstock.