Care sunt cele mai bune exerciţii pentru a-ţi recăpăta silueta după sarcină?

După ce nasc, femeile nu numai că au un program foarte încărcat din cauza micuţului care trebuie tot timpul supravegheat şi care nu are un program de somn tocmai convenabil pentru părinţi, de aceea slăbirea de după sarcină a devenit o problemă cu care multe femei se luptă.
  • Publicat:
Care sunt cele mai bune exerciţii pentru a-ţi recăpăta silueta după sarcină?

După ce nasc, femeile nu numai că au un program foarte încărcat din cauza micuţului care trebuie tot timpul supravegheat şi care nu are un program de somn tocmai convenabil pentru părinţi, de aceea slăbirea de după sarcină a devenit o problemă cu care multe femei se luptă.

Pentru a ajunge la greutatea de dinainte de sarcină, specialiştii recomandă să facem cât mai multă mişcare, exerciţii mai mult sau mai puţin intense, dar mişcare să fie.  Asta nu înseamnă că trebuie să vă sacrificaţi câteva ore din meseria de mămică pentru a ajungela sală. La fel de bine puteţi practica ridicatul de greutăţi cu bebeluşul în braţe, iar atunci când cel mic adoarme este momentul potrivit pentru relaxare maximă, adică pentru o şedinţă intensivă de yoga. Această tehnică vă relaxează corpul şi detensionează mintea, făcându-vă să să simţişi mulţumite de corpul vostru şi eliberându-vă de grijile zilnice.

Andrea Orbec, antrenoare de fitness care le-a ajutat pe supermodelele Heidi Klum  şi Adriana Lima să revină la silueta de dinainte de sarcină, spune că cel mai bine este să începi cu exerciţii cardio, de genul împinsului căruciorului sau ţinutul bebeluşului în braţe. Apoi, când bebe doarme, pune în acţiune planul de atac asupra kilogramelor practicând câteva serii de genuflexiuni, fandări şi, de ce nu, podul, mişcări care te ajută să îţi recapeţi mobilitatea, flexibilitatea şi forma  tonifiată a abdomenului, braţelor şi coapselor .

De asemenea, nu trebuie neglijat nici aspectgul privind regimul alimentar. Specialiştii recomandă pentru proaspetele mămici o dietă echilibrată, bogată în fructe şi legume bogate în fibre şi proteine, precum şi consumul de carne slabă, îndeosebi peşte gras cum este somonul, un aliment bogat în acizi graşi Omega 3, cu rol extrem de important pentru întregul organism.


 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult