În cadrul unei cercetări recente care a examinat compoziția tampoanelor, oamenii de știință au găsit în aceste produse de igienă metale grele, toxice pentru organism, precum plumb sau arsenic. Destul de îngrijorător, avertizează experții.
„Unele tampoane aveau o concentrație mai mare a unui metal și mai scăzută a altuia”, a declarat pentru Today Dr. Jenni A. Shearston, coordonatoarea cercetării. „Nu a existat un tampon anume pe care l-am testat și care să fi avut o concentrație scăzută a tuturor acestor metale”, a mai spus specialista.
„În mod istoric a existat acest tabu cu privire la menstruație. Iar asta are un impact nu numai la nivel social. Afectează și cercetarea științifică și cred că este unul dintre motivele pentru care nu avem atât de multe studii efectuate asupra produselor menstruale”, consideră Dr. Shearston.
Medicul Mitchell Kramer, șeful departamentul de obstetrică și ginecologie din cadrul spitalului Huntington Northwell Health din New York, SUA, a declarat pentru publicația citată că această cercetare este una „revoluționară” și arată nevoia ca producătorii de tampoane să-și testeze mai bine produsele.
„În mod clar este nevoie de o evaluare mai atentă. Cred că poate avea un impact semnificativ asupra modului în care sunt produse tampoanele și efectul lor asupra celor care le folosesc”, spune Kramer.
În prezent, nu se știe care ar putea fi impactul asupra sănătății sau dacă există unul (al folosirii tampoanelor ce conțin aceste metale grele).
Shearston, coordonatoarea studiului, spune că în urmă cercetării nu s-a analizat dacă aceste metale grele ies din tampoane în timpul folosii acestora.
„Am testat doar dacă aceste metale sunt prezente sau nu în tampoane. Nu știm dacă ies din ele în timpul folosirii”, spune specialista.
Citește și: Tampoanele zilnice cresc riscul de cistită!
„Avem nevoie de mai multe informații. Vreau să încurajez oamenii să susțînă mai mult cercetarea și să pună mai multe întrebări despre asta, pentru a transformă studiile asupra produselor menstruale și asupra menstruației într-o prioritate”, mai spune Jenni Shearston.
„Oamenii nu trebuie să se panicheze”, spune Kramer. „Nu am stabilit că aceste produse sunt periculoase sau duc la îmbolnăvirea gravă a oamenilor. Nu cred că este cazul. Consider că nivelul acestor metale grele este foarte mic”, adaugă medicul ginecolog.
În comunicatul de presă în care au fost anunțate rezultatele se menționează că „nu este clar dacă metalele detectate de acest studiu contribuie la efecte negative asupra sănătății”. Shearston spune că ea și colegii săi investighează în prezent dacă „metalele pot ieși din tampoane”.
„Facem un experiment de lesiere [n.r. extragerea substanțelor cu ajutorul unui solvent]”. „De asemenea, testăm tampoanele, exact aceleași produse, pentru prezența altor substanță chimice”, a încheiat specialista.
Citește și: Chimicale din tampoane care pot crește riscul de cancer
FOTO: Shutterstock | SURSE: Today, CNN