Dacă vreţi să păstraţi cât mai mult recipientele din plastic, trebuie să aveţi grijă cum le folosiţi. Totuşi, când se degradează, poate deveni periculos.
Timpul de folosire a caserolelor sau a altor cutii din plastic depinde de calitatea materialului din care sunt fabricate. Este greu totuşi să ne dăm seama care este bun şi care nu. Există, totuşi, un indiciu. Fiecare recipient are înscris pe spate un cod care arată perioada de timp în care este sigur pentru utilizare.
Ideal este ca plasticul din care sunt fabricate cutiile de plastic să aibă la bază prolipropilenă. Polipropilena este folosită pentru că este durabilă şi rezistă şi rezistă la temperaturi foarte mari, potrivit Societăţii Americane a Chimiştilor. Este considerată ca fiind sigură pentru sănătate.
Totuşi, deşi polipropilena este baza pentru plastic, în compoziţie mai intră şi alte substanţe care ajută la obţinerea diferitelor texturi şi culori. Cea mai mare problemă este că noi nu avem cum să ştim care sunt aceşti aditivi pentru că niciun producător nu este obligat să menţioneze astfel de detalii pe cutii.
Oricum, consumatorilor obişnuiţi le-ar fi greu să-şi dea seama dacă un anume mix de substanţe chimice este sigur sau nu pentru sănătate. Nici despre cele care nu au în compoziţie BPA şi ftalaţi despre care se ştie că sunt periculoşi nu se poate spune cu exactitate dacă prezintă sau nu riscuri pentru sănătate. Mai sunt o mulţime de alte substanţe despre care studii au arătat că pot duce la apariţia cancerului, bolilor de inimă, a afecţiunilor ficatului sau la infertilitate.
Înlocuirea tuturor recipientelor din casă de plastic cu cele de ceramică sau sticlă este destul de costisitoare şi greu de făcut. Pentru a ne asigura că nu ne afectează sănătatea este necesar să avem grijă cum utilizăm cutiile din plastic. Chiar dacă pe ele scrie că pot fi spălate la maşina de spălat vase sau că pot fi folosite în cuptorul cu micriounde este bine să nu le supunem unui tratament termic ridicat.
Un grup de specialişti din SUA, reunit sub numele Environmental Working Group, nu recomandă ca recipientele din plastic să fie folosite la microunde. Atunci când le spălaţi la maşina de spălat vase este bine să fie puse în sertarul de sus, asta pentru a fi cât mai departe de zona de unde se eliberează detergentul.
Specialiştii spun că o caserolă de plastic poate fi folosită în siguranţă câteva luni, în funcţie de modul în care este întreţinută. Unii anunţă că recipientele lor pot fi utilizate şi 10 ani, cu condiţia să fie respectate indicaţiile date de ei cu privire la folosire.
Un indiciu al faptului că trebuie să aruncaţi caseolele este decolorarea sau apariţia unor zgârieturi.