Una dintre sursele neinfinite de glume în România este încă femeia la volan. Însă, pe nedrept. În multe situaţii se dovedeşte că femeile sunt mai prudente. Iată câteva date oficiale despre şoferiţele din ţara noastră.
La finalul anului 2019, 2,67 milioane de femei deţineau carnet de conducere, reprezentând circa o treime din totalul celor 7,9 milioane de conducători auto, conform datelor furnizate de DRPCIV – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
Printre acestea nu se numără doar deţinătoare de carnet de categoria B. Conform datelor DRPCIV, la finalul anului trecut, în ţara noastră şi 16.349 de şoferiţe de tir şi camion (cat. C).
Mai mult, vorbim şi de 2.013 şoferiţe de autobuz şi alte autovehicule de transport persoane (cat. D), 1.858 de şoferiţe de troleibuz, precum şi 1.167 de vatmaniţe. De asemenea, 2.609 femei deţin şi carnet de conducere pentru tractoare agricole sau forestiere. Deşi există încă o diferenţă între numărul şoferilor şi al şoferiţelor, este clar că prezenţa femeilor în trafic nu mai este de mult una minoritară.