Preţul unui city break în Europa a scăzut anul trecut cu 22%, ajungând la o valoare medie de 210 euro de persoană, în timp ce o vacanţă de şapte zile, tot în afara ţării, a costat 370 de euro, cu 19% mai puţin decât în 2013, potrivit unui studiu al Vola.ro, cel mai mare portal de turism din România.
Cele mai vândute destinaţii de city break anul trecut au fost, potrivit Vola.ro, Roma, Barcelona şi Paris, urmate de Londra, Istanbul şi Veneţia. Pe de alta parte, Dubai, Creta, Zakynthos, Corfu şi Rhodos au fost printre cele mai căutate destinaţii de litoral, iar preţul unui sejur a ajuns, în medie, la 370 de euro.
În ceea ce priveşte achiziţiile de bilete de avion, cele mai căutate destinaţii în 2014 au fost Roma, Londra, Paris, Bruxelles, Milano şi Barcelona, iar preţul mediu al unui bilet dus-întors a fost de 161 euro, în scădere cu aproape 25% comparativ cu anul 2013.
Potrivit sursei citate, vacanţele externe şi city break-urile s-au ieftinit anul trecut pentru că s-au introdus noi curse low cost, cu tarife scăzute, care au „tras în jos” tarifele medii. Astfel, s-a ajuns anul trecut ca biletele low cost să aibă o pondere de 62% din volumul total de bilete de avion vândute de portalul de turism.
„Pe lânga pretul mic al biletelor de la companiile low cost, un alt motiv al ieftinirii generale a biletelor de avion a fost faptul că şi companiile de linie au avut numeroase promoţii pe parcursul anului. Având în vedere că preţul unui pachet (fie vacanţă sau city break) este dat în mare parte de preţul biletului de avion, ieftinirea celui din urmă a dus şi la scăderea preţului final al pachetului”, a declarat, într-un comunicat transmis MEDIAFAX, Manuela Melinescu, marketing manager Vola.ro.
În topul preferinţelor, atât pentru bilete de avion, cât şi pentru city break-uri, s-a situat Roma, unde preţul unui bilet de avion a atins un minim de 24 euro în 2014, iar un city break, cu cazare pentru trei nopti, bilet de avion şi asigurare medicală, a putut fi cumpărat chiar şi cu 130 euro.
De asemenea, city break-urile la Bruxelles s-au ieftinit începând cu toamna lui 2014, când Ryanair a introdus o cursă nouă, crescând cererile pentru această destinaţie cu peste 15%. Preţul unui city break la Bruxelles porneşte de la 150 euro de persoană, dar a avut şi valori puţin peste 100 euro pe parcursul lui 2014. Prin introducerea unei curse Wizz Air din Timişoara, destinaţia a devenit disponibilă şi pentru turiştii din vestul ţării.
În cazul vacanţelor, cea mai dinamică destinaţie a anului 2014 a fost, de departe, Dubai, unde au ajuns de două ori mai mulţi români decât în anul precedent. Cu toate că este considerată o destinaţie exotică datorită climei calde tot timpul anului, preţurile pentru Dubai au fost similare cu cele pentru destinaţiile europene, se mai arată în comunicatul Vola.ro. Astfel, o vacanţă de 7 zile în Dubai, cu bilet de avion şi asigurare medicală inclusă, a pornit de la preţul de 300 euro de persoană, adică în unele cazuri aproape la jumătate faţă de cele din 2013.
„Popularitatea pe care a avut-o Dubaiul în 2014 poate fi uşor explicată prin faptul că, începând cu luna martie, s-a putut călători în această destinaţie fără viză. Au contribuit, bineînţeles, şi preţurile mult mai mici pe care am putut să le oferim datorită introducerii de curse low cost începând cu sfârşitul anului 2013”, a adăugat Manuela Melinescu.
Potrivit studiului, românii cumpără vacanţele cu maxim o lună sau două înainte de plecare, însă preţurile pachetelor ar scădea simţitor dacă achiziţiile s-ar face cu mai multe luni înainte şi turiştii ar beneficia astfel de ofertele de early booking.
Cele mai căutate hoteluri au fost structurile de 3 stele, poziţionate în apropierea centrului. În plus, românii preferă hotelurile care oferă măcar mic dejun.
„Pe segmente de vârstă, tinerii pleacă mai mult în city breakuri şi preferă marile oraşe europene, precum Roma, Paris sau Barcelona. Atunci când aleg totuşi o vacanţă, merg în destinaţii mai moderne, cunoscute pentru posibilităţiile de distracţie: Zakynthos, Dubai, Mallorca, Lefkada şi, de obicei, aleg destinaţii diferite de la an la an. Familiştii aleg, în general, o destinaţie foarte cunoscută din Turcia sau Grecia, precum Kusadasi, Corfu, Creta sau Antalya, pe care de cele mai multe ori o vizitează în mod repetat de la an la an. Aceştia preferă, mai degrabă, vacanţe all inclusive”, se mai arată în studiul Vola.ro.
Cele mai multe rezervări de vacanţe/city break au fost făcute anul trecut pentru două persoane.
Vola.ro este cea mai mare agenţie de turism online din România şi deserveşte persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: bilete de avion de linie şi low-cost, rezervări hoteluri, city break-uri, vacanţe, asigurări medicale de călătorie şi servicii de rent-a-car.
Vola.ro a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri de 107,4 milioane de lei şi este deţinută de Daniel Truică (35 de ani) şi un fond de investiţii polonez.
Vola.ro este prima companie din România care a fost clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrală, în urma unei creşteri a venitului de 57 de ori în ultimii trei ani.