O mămică și-a făcut curaj și a decis să împărtășească cu internauții un videoclip cu bebelușul ei, bebeluș care este cu atât mai special datorită faptului că s-a născut cu întreaga dantură.
Deși nu este unic în lume, cazul este foarte rar, iar mămica spune că a postat imaginile tocmai pentru a le explica oamenilor că nu este nimic îngrijorător: „Fiica mea s-a născut cu un set complet de dinți și eu sper să fac posibilă conștientizarea acestei afecțiuni”, a spus tânăra.
„Nu am mai văzut așa ceva!”, „Nu am mai văzut un set complet de dinți natali până acum!”, „De obicei dinții natali sunt unul, maxim doi”, “Nepoțica mea are dinți natali, dar doar doi, în partea de jos. E o afecțiune destul de rară!” au fost doar câteva dintre reacțiile celor din mediul online.
@nikadiwa One smile at a time. #newborn ♬ Thank You for Being You – OctaSounds
Clipul a înregistrat până acum 40 de milioane de vizualizări și 2 milioane de aprecieri.
Potrivit acestora, afecțiunea poartă denumirea de „dinți natali” și în unele cazuri poate fi destul de periculoasă, motiv pentru care doctorii aleg să apeleze la extragere la scurt timp după ce bebelușii se nasc.
Îndepărtarea „dinților natali” trebuie să fie efectuată încă din primele zile, cât timp bebelușul se află în spital căci cei mici riscă să înghită acești dinți.
Medicii sunt obișnuiți cu astfel de cazuri și spun că, de cele mai multe ori, dinții natali se mișcă și pot fi incomozi pentru mamele care aleg să alăpteze.
Cauzele acestui fenomen pot fi, totuși, foarte multe, fie că este vorba despre factorii genetici, fie despre factorii hormonali, iar cazurile sunt destul de particularizate în funcție de fiecare bebeluș și nu întotdeauna reprezintă un pericol.
FOTO: Shutterstock