Poziţia în care dormim nu ne afectează doar calitatea somnului, ci şi visele şi starea de spirit sau relaţia cu partenerul.
Modul în care dormim ne descrie personalitatea, persoanele care dorm pe partea stângă a patului tind să fie mai creative în timp ce persoanele care dorm pe burtă tind să aibă vise mult mai erotice, notează Descoperă.
Conform cu un studiu realizat în aprilie, distanţa dintre parteneri în timpul somnului indică cât de fericită este persoana în relaţie. Conform unui studiu care a cuprins o sută de pesoane din Scoţia, majoritatea partenerilor dintr-un cuplu (42%) dorm spate în spate, iar 31% dorm în aceiaşi direcţie doar 4% dintre cei intervievaţi au spus că dorm faţă în faţă,.
Extrovertiţi tind să doarmă mai apropiaţi, dar 86% dintre cei care dorm la o distanţă de 2cm unul de celălalt au declarat că sunt fericiţi în cadrul relaţiei lor, în timp ce partenerii care dorm la 76cm distanţă sunt nemulţumiţi în relaţia lor de cuplu.
Un studiu din 2003, realizat de Sleep Assessment and Advisory Service, din Marea Britanie, a realizat un top al celor şase cele mai obişnuite poziţii în care oamenii dorm, comparându-le cu personalităţile subiecţilor. Studiul a fost realizat pe o sută de subiecţi din Australia, Japonia, China, Singapore şi Marea Britanie.
Persoanele care dorm în poziţia fetus, conform ştiinţei, au o personalitate dură la exterior, dar sensibilă la interior. Majoritatea persoanelor din cadrul studiului care dormeau în această poziţie au fost femei. Printre celelate şase posibile poziţii în care oamenii dorm se numără dormitul pe burtă, pe spate cu mâinile în sus, pe spate cu mâinile pe lângă corp, pe o parte cu mâinile pe lângă corp sau pe o parte cu mâinile lângă faţă. Poziţia pe spate cu mâinile în sus este cea mai rar întâlnită, iar după poziţia fetus, poziţia pe o parte cu mâinile pe lângă corp este cea mai des întâlnită.
Toate aceste poziţii pot indica dacă persoana este sociabilă, critică, suspicioasă sau prietenoasă, însă din punct de vedere medical dormitul pe burtă este benefic pentru digestie în timp ce dormitul pe spate sau pe o parte poate provoca probleme de respiraţie, cum ar fi sforăitul.
Un alt studiu care a inclus 300 de adulţi a dezvăluit că partea proastă a patului chiar există, aceasta fiind partea dreaptă.
Peste 25% dintre cei care dorm pe partea stângă a patului au o viziunea mult mai optimistă despre viaţă, în timp ce doar 18% dintre cei care dorm pe partea stângă a patului au aceleaşi convingeri, 66% dintre cei care dorm pe partea stângă a patului consideră că sunt mai calmi în timpul situaţiilor de criză.
Studiul realizat de revista Dreaming a prezentat faptul că persoanele care dorm pe burtă au declarat că au foarte des vise erotice.