Celulele care ajută la regenerarea ficatului, localizate de oamenii de știință

  • Publicat:
Celulele care ajută la regenerarea ficatului, localizate de oamenii de știință
Sursa foto: UT Southwestern Medical Center

Imaginea pe care o vezi mai sus reprezintă secțiuni din ficat, dar partea și mai interesantă este explicația oferită de savanții americani pentru regenerarea ficatului.

O echipă de specialiști de la Southwestern Medical Center a descoperit că regenerarea ficatului este posibilă datorită unor celule hepatice care asigură „mentenanța” acestui organ atât de important.

Deși capacitatea de regenerare a ficatului este cunoscută încă din Antichitate, până de curând era un mister cum de reușește această „uzină chimică” a organismului să se refacă atât de glorios, în comparație cu plămânii, de exemplu.

Studiul savanților americani, publicat de curând în jurnalul Science, oferă însă răspunsuri la întrebări importante privind regenerarea ficatului, leziunile hepatice cauzate de inflamarea acestui organ și cancerul hepatic.

Totodată, cercetarea face lumină asupra misterului reprezentat de celulele responsabile cu regenerarea ficatului și localizarea acestora.

Unde sunt localizate hepatocitele care ajută la regenerarea ficatului

Ficatul este un organ care îndeplinește funcții vitale în organism: participă la digerarea alimentelor prin stimularea secreției de bilă, ajută la metabolizarea nutrienților și ne scapă de toxine. El este împărțit în 2 lobi inegali, lobul stâng și lobul drept, care în secțiune arată ca niște faguri de miere.

Sursa foto: UT Southwestern Medical Center

Analizând aceste secțiuni, cercetătorii au observat că celulele hepatice din zona 2 (stroma intralobulară) sunt cele care ajută la înlocuirea celulelor bolnave și ajută la regenerarea ficatului. În schimb, celulele hepatice din zona 1 (stroma reticulinică) și zona 3 (stroma perilobulară) nu sunt atât de „muncitoare”.

În cadrul experimentului, echipa a expus șoareci de laborator la chimicale pe o anumită perioadă, astfel încât să inducă o leziune hepatică. Astfel, experții au observat că hepatocitele din zona 2 au „evadat” și au început să populeze întreaga suprafață a ficatului, ajutând astfel la regenerarea acestui organ vital.

În cazul oamenilor, zonele 1 și 3 sunt afectate de cele mai multe ori de consumul de alcool, medicamente și infecții cu virusurile hepatitice A, B, C, D, E. Așadar, pare logic că hepatocitele din zona 2 rămân neafectate de aceste toxine și microorganisme și, în schimb, ajută la regenerarea întregii suprafețe a organului. Desigur, suntem abia la început cu cercetarea și mai sunt necesare studii ulterioare pentru a înțelege pe deplin tipul, rolul și localizarea celulelor din ficat, spune dr. Hao Zhu, profesor asociat și autorul principal al studiului.

Identificarea zonei răspunde însă unei întrebări fundamentale despre biologia ficatului și ar putea avea implicații importante pentru bolile hepatice. În plus, instrumentele create de cercetători pentru studierea diferitelor tipuri de hepatocite pot fi folosite pentru examinarea felului în care diferite celule răspund deteriorării ficatului sau schimbărilor genetice care duc la cancerul acestui organ.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult