Actorii Sean Penn şi Charlize Theron s-au mutat împreună şi vor să se căsătorească în viitorul apropiat, afirmă presa americană. Cei doi actori, care au apărut pentru prima dată împreună în public în urmă cu trei săptămâni, au o relaţie care a început în urmă cu două luni. Starul american s-a mutat deja în locuinţa în care actriţa sud-africană locuieşte alături de fiul ei adoptat, Jackson, în vârstă de doi ani.
„Sean este îndrăgostit până peste cap de Charlize şi de fiul ei Jackson”, a declarat o sursă citată de site-ul RadarOnline.com.
„El devine o cu totul altă persoană când se află lângă Charlize, ea reuşeşte să scoată la lumină partea amabilă şi amuzantă a lui Sean, pe care nu foarte multe persoane au reuşit să o vadă. Dacă l-ar vedea pe acest bărbat în toată firea hârjonindu-se cu Jackson în curtea casei lui Charlize, având un zâmbet larg pe faţă, detractorii lui Sean ar fi uluiţi. Charlize îl face pe Sean să nu se ia prea în serios”, a adăugat aceeaşi sursă.
„Cei doi au început să vorbească despre căsătorie în ultimele două săptămâni, iar Sean s-a mutat în casa lui Charlize. Ea nu a vrut niciodată să se căsătorească, dar acum, după ce l-a văzut pe Sean interacţionând atât de bine cu Jackson, a început să-şi schimbe părerea. Multă vreme, Charlize a crezut că va trăi doar alături de fiul ei, Jackson, şi se împăcase cu ideea. Discuţia despre căsătorie reprezintă un nou început pentru Charlize”.
Deşi relaţia celor două vedete pare să evolueze extrem de repede, prietenii lui Sean Penn, în vârstă de 53 de ani, şi ai lui Charlize Theron, în vârstă de 38 de ani, spun că acest lucru era oarecum de aşteptat.
„Se cunosc de peste un deceniu şi au fost întotdeauna prieteni buni. Nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni faptul că lucrurile devin serioase între ei foarte repede”, a declarat un prieten al cuplului.
Starul american intenţionează să îl adopte pe fiul actriţei Charlize Theron dacă se va căsători cu aceasta, afirmă un alt apropiat al actorului.
Sursa: Mediafax