Chiloţii tanga, un pericol pentru sănătatea intimă a femeilor

Purtarea lenjeriei intime tanga, atât de populară în rândul doamnelor, ar putea fi unul dintre principalii factori care duc la apariţia problemelor de sănătate în zona intimă, printre care amintim infecţiile şi iritaţiile.
  • Publicat:
Chiloţii tanga, un pericol pentru sănătatea intimă a femeilor

Purtarea lenjeriei intime tanga, atât de populară în rândul doamnelor, ar putea fi unul dintre principalii factori care duc la apariţia problemelor de sănătate în zona intimă, printre care amintim infecţiile şi iritaţiile.

Potrivit specialiştilor, femeile care au o predispoziţie spre infecţii urinare sau vaginale  şi poartă chiloţi tanga se vindecă mai greu şi riscă să dezvolte complicaţii ale acestor afecţiuni.

Adevărata problemă care stă la originea acestor complicaţii este, sunt de părere medicii, materialul folosit în confecţionarea chiloţilor tanga, de regulă ţesături sintetice, care nu permit pielii să respire şi astfel este favorizată umezeala şi răspândirea rapidă a bacteriilor.

De asemenea, forma subţire a chilotului tanga poate contribui la dezvoltarea infecţiilor, mai ales în situaţiile în care persoana care îl poartă este activă fizic. Mai exact, prezenţa bacteriei E.coli, frecvent întâlnită în colon, poate ajunge cu uşurinţă în apropierea uretrei sau a vulvei şi astfel creşte riscul de infecţii şi iritaţii.

Chiloţii tanga nu trebuie purtaţi nici în timpul menstruaţiei, susţin specialiştii, deoarece în această perioadă pH-ul vaginului creşte din cauza sângelui şi predispune la înmulţirea şi la răspândirea cu uşurinţă a bacteriilor.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult