Copiii care consumă zilnic răcoritoare sunt mai predispuşi spre un comportament agresiv

Copiii care consumă răcoritoare zilnic pot avea mai multe probleme de comportament decât cei care consumă ocazional sau deloc, arată un nou studiu făcut în Statele Unite.
  • Publicat:
Copiii care consumă zilnic răcoritoare sunt mai predispuşi spre un comportament agresiv

Copiii care consumă răcoritoare zilnic pot avea mai multe probleme de comportament decât cei care consumă ocazional sau deloc, arată un nou studiu făcut în Statele Unite.

La acest studiu au participat 3.000 de familii din mediul urban, iar în urma lui, cercetătorii au descoperit că există un grad mai mare de agresivitate în rândul copiilor de cinci ani care beau foarte multe sucuri acidulate îndulcite.

Astfel, s-a constatat faptul că copiii de grădiniţă care consumau peste patru sticle de suc pe zi dezvoltau un comportament mult mai agresiv, după cum au mărturisit mamele acestora. Erau de două ori mai predispuşi conflictelor sau distrugerilor decât ceilalţi copii şi, de asemenea, aveau mult mai multe probleme de concentrare decât ceilalţi.

Câteva cercetări făcute în anii trecuţi legau aportul mare de răcoritoare de comportamentul agresiv al copiilor cu vârste mai mari, spune Shakira Suglia, asistent la Universitatea din Columbia.

În ciuda studiilor pe această temă, cercetătorii cred că poate exista, totuşi, o posibilitate ca altceva să-i predispună la acte de violenţă.

Încă nu este clar dacă răcoritoarele afectează în mod direct comportamentul copiilor. Suglia spune că, teoretic, cafeina sau zahărul din acestea poate juca un rol, deşi cercetările încă nu demonstrează în totalitate că zahărul îi poate face pe copii hiperactivi sau agresivi.

“Una din limitările pe care le are studiul nostru este că nu ştim exact ce fel de răcoritoare consumă copiii”, spune Suglia. “Nu ştim dacă sunt sucuri normale sau dietetice sau dacă sunt pe bază de cafeină”.

Autor: Daniela Rădeanu

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”
Recomandări: