Cum renunți rapid la adaosul de zahăr din dieta ta zilnică?

Scapă rapid de sursele alimentare majore care conțin adaosuri de zahăr. Organismul tău nu are nevoie de ele.
  • Publicat:
Cum renunți rapid la adaosul de zahăr din dieta ta zilnică?
Envato

Scapă rapid de sursele alimentare majore care conțin adaosuri de zahăr. Organismul tău nu are nevoie de ele. Din contră, ele reprezintă adevărate pericole mai ales în ceea ce privește sistemul tău cardiovascular.

Deși știi cât de dăunătoare pot fi zaharurile adăugate în alimentele pe care le consumi, nu este chiar ușor să le elimini din dietele zilnice, însă dacă ții cont de câteva reguli de bază, s-ar putea să fie mai rapid decât ți-ai putea imagina.

Citește și: Care este tipul de zahăr ce îți îmbolnăvește inima, conform cercetătorilor de la Universitatea Oxford din Marea Britanie

Cunoaște-ți metabolismul

Metabolismul tău este cel care face diferența între cele două tipuri de zaharuri pe care le consumi în mod obișnuit: cele deja existente în mod natural în alimente și care sunt procesate de corp foarte ușor, și cele adăugate în mod artificial în diferite produse din comerț, în fața cărora organismul reacționează dându-ți semnale importante, cum ar fi: balonarea și, în timp, diverse semnale care îți arată că ai pus, fără să vrei, presiune pe inimă, pe artere, pe întreg sistemul vascular, potrivit Brooke Aggarwal, profesor asistent al departamentului de cardiologie din cadrul Columbia University.

Orice produs cu o valoare nutrițională redusă are o doză extra de adaos de zahăr, lucru care îți poate oferi senzația de plăcere, dar care poate duce la obezitate și afecțiuni ale inimii.

În schimb, zahărul care se regăsește în mod natural în fructe și legume este de ajuns pentru corp și nu afectează sistemul cardiovascular.

Zahărul natural nu se dizolvă la fel de repede ca cel din adaosuri și, astfel, corpul îl poate asimila fără să fie afectat în vreun fel.

Cum renunți rapid la adaosurile de zahăr?

Doctor Leana Wen, medic analist pentru CNN, susține că sunt câteva informații care trebuie conștientizate de toți oamenii din lume, cum ar fi:

  • Eticheta de pe fiecare produs: informațiile care se regăsesc pe etichetele produselor trebuie să fie ghizii noștri atunci când achiziționăm un produs alimentar, oricare ar fi el: nu te uita doar la numărul caloriilor, ci și la ce tipuri și ce cantitate de zaharuri conțin.
  • Cerealele pentru micul dejun (care nu sunt integrale), condimentele, iaurturile cu fructe și chiar și pâinea (da, dintre cele mai bune, din păcate) sunt alimente cu un adaos mare de zahăr.

Coroborat cu cantitatea de zahăr ce se regăsește în mod natural în celelalte legume și fructe consumate, duce la un exces zilnic pe care organismul tău nu îl poate gestiona.

  • Renunță la sucurile carbogazoase.
  • Fă-ți un obicei din a consuma apa plată îndulcită cu ajutorul unor felii de fructe proaspete.
  • Înlocuiește feliile de tort/prăjitură cu orice fructe congelate sau proaspete.

Conform American Heart Association, în dieta unui om obișnuit trebuie să se regăsească 6 lingurițe de zahăr pe zi (pentru femei) și 9 lingurițe de zahăr (pentru bărbați).

Sursă: edition.cnn.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult