Cum să faci sport fără să te îngraşi

Se pare răspunsul a fost găsit de un grup de cercetători francezi care au analizat comportamentul alimentar al unui grup de persoane după ce au făcut sport.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cum să faci sport fără să te îngraşi

Se pare răspunsul a fost găsit de un grup de cercetători francezi care au analizat comportamentul alimentar al unui grup de persoane după ce au făcut sport.

O parte dintre aceştia au mers pe jos cu scopul clar de a face mişcare, iar o altă parte s-a plimbat pur şi simplu şi a studiat peisajul. La final, au fost serviţi cu bomboane, iar cei care au ştiut că fac sport au avut tendinţa de a consuma mai multe. Cei care doar au considerat sesiunea de mişcare o simplă plimbare, au consumat mai puţine.

Se pare că atunci când depunem efort şi suntem conştienţi că facem mişcare, avem tendinţa de a ne oferi recompense. De aceea, ar trebui să privim mişcarea ca pe o formă de relaxare şi nu ca pe un efort susţinut pentru a consuma mai puţine calorii ulterior.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Cât de des consumă românii ouă?
Cât de des consumă românii ouă?