În urma unui nou studiu s-a descoperit că psihopații folosesc anumite cuvinte de două ori mai des comparativ cu persoanele non-psihopate. Mai exact, psihopații folosesc des cuvinte asociate mâncării, sexului și banilor, arată studiul.
De asemenea, psihopații sunt mai puțin predispuși să utilizeze cuvinte asociate familiei, religiei și nevoilor sociale. Acest trend al cuvintelor folosite reflectă modul în care aceste persoane arată un egoism excesiv, detașare și lipsa emoțiilor.
Rezultatele vin în urma analizării a 14 povești spuse de psihopați criminali din închisorile din Canada. Aceste povești au fost comparate cu alte 38 de crime făcute de prizonieri care nu erau psihopați. Fiecare criminal a vorbit în detaliu despre crima făcută, iar mai apoi cuvintele folosite au fost analizate de cercetători.
Alături de cuvinte asociate banilor, sexului și mâncării, persoanele psihopate erau mai predispuse să-și explice crimele folosind cuvinte precum „deoarece”, „întrucât” și „așadar”.
Lucrările anterioare au analizat modul în care psihopații își folosesc limbajul. Lucrarea noastră este prima care arată că poți folosi instrumente automate pentru a detecta pattern-urile distinctive de vorbire ale psihopaților, a spus profesorul Jeff Hancock, autor al studiului.
De asemenea, cercetătorii au descoperit că psihopații sunt mai puțin fluenți în dialog, pentru a putea integra povestea în cel mai pozitiv mod posibil.
Psihopatia este o boală psihică, caracterizată prin tulburări de afectivitate, de comportament şi de caracter, ce are ca semnalmente lipsa totală a empatiei, a sentimentului de vinovăţie sau a remuşcărilor.