Ne aflăm în plin sezon estival, dar şi în sezonul arsurilor solare. Cu siguranţă cu toţii ne-am confruntat, cel puţin o dată în viaţă, cu aceste probleme la nivelul pielii, mai ales înainte să fi apărut cremele de protecţie solară.
Recent, cercetătorii de la Universităţile din California, San Francisco şi Institutul Medical Howard Hudges au descoperit că o moleculă numită TRPV4 este responsabilă de durerea cauzată de arsurile solare. Această moleculă se află pe ultimul strat de piele, numit epidermă.
“Rezultatele arată că TRPV4 poate fi noua soluţie în prevenirea şi tratarea arsurilor solare şi, probabil, în tratarea arsurile solare cronice precum cancerul de piele sau îmbătrânirea pielii. Cu toate acestea, mai este mult de lucrat până ca acest lucru să se întâmple”, afirmă dermatologul Martin Steinhoff.
Dar până ce va fi descoperită această formulă împotriva arsurilor solare, există câteva remedii naturiste foarte eficiente precum: aloe vera, gheaţa, băile cu oţet, duşurile reci, bicarbonatul de sodiu, laptele, mierea, roşiile, fulgii de ovăz, cremele de ras şi uleiurile ce conţin vitamina E şi vitamina C.
Toate acestea, utilizate în combinaţie cu apa sau direct aplicate direct pe pielea afectată, dau rezultate foarte bune şi vă scapă de senzaţia de arsură şi de “piele care ţine”.