Recunoaşte, chiar dacă nu ai făcut-o, ţi-a trecut măcar o dată prin gând! De fapt, una din cinci persoane recunoaşte că a făcut pipi măcar o dată în apa din ştrandurile publice.
1 din 8 inspecții sanitare efectuate la nivelul piscinelor relevă încălcări grave ale regulilor de igienă, amenințând serios sănătatea și siguranța publică.
Urinarea în piscinele publice nu este doar un obicei dezgustător, dar poate reprezenta și un real pericol pentru toate persoanele din piscină.
Nu te lăsa dus, aşadar, de val şi gândeşte-te de două ori înainte! Potrivit unui studiu realizat recent, publicat în Enviromental Science & Technology, acidul uric din urină, în combinaţie cu clorul prezent în apa acestor ştranduri, poate duce la crearea a două gaze toxice: tricloramină şi clorură de cianogen.
Nivelurile crescute de tricloramina sunt legate de apariţia problemelor pulmonare iar clorura de cianogen este periculoasă pentru sănătatea inimii, a plămânilor şi a sistemului nervos central. Chiar şi niveluri foarte reduse din astfel de gaze pot cauza iritaţii ale ochilor şi gâtului.
Totuși, statisticile arată rezultate care ne pot stârni dezgust. Un sondaj din 2019 realizat de Sachs Media Group a constatat, de exemplu, că aproximativ 51% dintre americani folosesc piscinele drept „căzi de baie comune” și apelează la înot ca înlocuitor pentru duș sau merg la înot fără să facă în prealabil duș, chiar și în situația în care înainte au făcut sport sau lucrări prin curte și sunt trasnpirați.
Ce spuneţi? Vă pune pe gânduri acest studiu?
Sursa: goodhousekeeping.com
Citește și: Apa din piscină sau ștranduri te poate îmbolnăvi. „O singură persoană poate contamina întreaga piscină”