Paxlovid, primul medicament antiviral cu autorizare condiționată de punere pe piață din partea Agenției Europene a Medicamentului (EMA) în tratamentul infecției cu noul coronavirus, nu va ajunge prea curând în România.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat într-o ședință de guvern că negocierile cu Pfizer privind achiziționarea Paxlovid au eșuat pentru că „ne-au pus niște condiții comerciale și un contract tipic din Statele Unite, care e foarte greu adoptat în România”.
În schimb, la sfârșitul lunii ianuarie vor sosi în țară 50.000 de cutii de Molnupiravir, un medicament antiviral produs de compania Merck. Acesta este în curs de evaluare continuă a cererii de autorizare de punere pe piață de către EMA (în SUA este deja autorizat), deoarece compania farmaceutică a revizuit datele din studiile clinice preliminare, care arătau că medicamentul are o eficacitate de 50% în privința variantei Delta, rezultatele revizuite indicând o scădere cu până la 30% a acesteia.
Medicamentul trebuie administrat cât mai curând după diagnosticul de COVID-19, de preferat nu mai târziu de ziua a 5-a de la debutul simptomelor.
Acesta este indicat cu precădere pacienților care prezintă comorbidități ce pot crește riscul de dezvoltare a formelor severe de boală (vârsta peste 60 de ani, diabet, boli cardiace, obezitate), însă nu au nevoie de oxigen suplimentar.
Important de precizat este faptul că Molnupiravir, medicamentul de care și românii vor beneficia foarte curând, se administrează doar în centrele de evaluare sau în spitale, nefiind disponibil la liber în farmacii.
Potrivit rezultatelor revizuite din studii clinice, Molnupiravir reduce cu aproximativ 30% riscul de spitalizare sau deces din cauza COVID-19.
Cât despre Paxlovid, eficient în proporție de 88% în prevenirea spitalizărilor și a deceselor la pacienții cu risc ridicat de îmbolnăvire severă, autoritățile spun că nu s-au înțeles cu producătorul în privința contractului de achiziție.
Potrivit ministrului Sănătății, Paxlovid nu va ajunge prea curând în România, deoarece au fost impuse condiții care sunt „foarte greu de adoptat”.
Luni (31 ianuarie – n. red.) va sosi în România o cantitate de 50.000 de cutii de medicament inovativ antiviral Molnupiravir. Din păcate, cu cei de la Pfizer nu am reușit (aducerea pastilei Paxlovid – n. red.), ne-au pus niște condiții comerciale și un contract tipic din Statele Unite, care e foarte greu de adoptat în România.
Un singur exemplu, care cred că ar crea foarte multe rezerve din partea pacienților: ne cereau crearea unui fond național care să despăgubească eventualele victime ale administrării acestui medicament (în cazul apariției reacțiilor adverse – n. red.).
(…) Nu aveam cum să facem și este foarte greu de instrumentalizat, mai ales că nu sunt precizări legate de dimensiunea acestui fond, a declarat Alexandru Rafila.
Molnupiravir (Merck) și Paxlovid (Pfizer) sunt primele medicamente antivirale din lume dezvoltate special pentru a trata infecția cu virusul SARS-CoV-2 care determină boala COVID-19.
Surse: