Noi studii demonstrează că oamenii care suferă de depresie sunt mult mai vulnerabili – decât cei care nu suferă de depresie – în fața unui posibil accident vascular cerebral și, mai mult, procesul de recuperare de după un infarct este mult îngreunat.
18% dintre participanții la studiul INTERSTROKE, cu o medie de vârstă de 62 de ani, au suferit de un accident vascular cerebral. Aceștia au fost comparați cu oameni similari, dar care nu sufereau de o tulburare afectivă.
Altfel spus, 18% dintre cei care au suferit un accident vascular cerebral au prezentat și simptome ale depresiei precum tristețe, pierderea interesului pentru activități sau obiceiuri care le ofereau altădată bucurie, stimă de sine scăzută, energie redusă.
„După ce s-au ajustat toate datele în funcție de vârstă, sex, educație, activitate fizică și alți factori ce țin de stilul de viață, persoanele cu simptome de depresie au prezentat un risc cu 46% mai mare de accident vascular cerebral, comparativ cu cei fără simptome de depresie”, a raportat Neuroscience News.
Cu cât pacienții suferă mai multe simptome ale depresiei, cu atât riscul unui accident vascular cerebral a crescut.
Citește și: 5 evenimente care duc la depresie și cum poți ieși din ea
„În acest studiu global am observat că simptomele depresive reprezintă un factor de risc important pentru accidentul vascular cerebral acut, incluzând atât accidentul vascular cerebral ischemic, cât și cel hemoragic”, a declarat autorul studiului, Robert P. Murphy, de la Universitatea din Galway, Irlanda.
De fapt, rezultatele studiului reconfirmă ceea ce specialiștii în sănătatea mintală susțin de câțiva ani: legătura profundă dintre starea de sănătate a psihicului și ce a fizicului.
Simptomele depresiei influențează nu numai sănătatea mentală generală și, implicit, capacitatea oamenilor de a funcționa în viețile lor personale și sociale, dar are și un puternic impact asupra sănătății fizice.
Iar medicii ar trebui să fie atenți și la simptomele psihologice și emoționale pentru prevenirea unor afecțiuni precum accidentul vascular cerebral, susțin autorii studiului.
Pe de altă parte, viceversa este la fel de valabilă: numeroase boli fizice pot predispune oamenii la depresii sau alte afecțiuni mintale: afecțiuni ale glandei tiroidă, lipsa de Omega 3, problemele de vedere (în cazul copiilor).
În primul rând trebuie să consulți un psiholog/psihiatru, iar concomitent cu asta, să adopți sau să renunți la câteva obiceiuri cotidiene care, pe cât de neînsemnate par, pe atât de importante sunt pentru funcționarea sistemului nervos:
Pentru mai multe detalii privind aspectele amintite mai sus, citește și: Ai depresie? Iată 5 lucruri pe care să nu le faci! Pastila de Psiho
Sursă: webmd.com