Depresia se poate citi în ochi, spune un nou studiu

  • Publicat:
Depresia se poate citi în ochi, spune un nou studiu

Cercetătorii au descoperit că pupilele oamenilor care au depresie nu se dilată în anumite situații, așa cum se întâmplă în cazul celor perfect sănătoși.

Oamenii de știință de la Max Planck Institude of Psychiatry au măsurat în cadrul unui studiu reacția pupilară a participanților în timp ce acestora li se dăduseră o sarcină. În cazul subiecților sănătoși, pupilele se dilatau în timpul sarcinii, în anticiparea unei recompense. Această reacție era cu mult mai puțin vizibilă (spre deloc) în cazul celor ce sufereau de depresie.

Potrivit experților, reacția pupilară redusă, indicativă pentru o activare scăzută în locus coeruleus, o structura cheie a creierului, aduce în prim-plan aspectele fiziologice ale depresiei.

„Reacția redusă a pupilei a fost observată în special la pacienții care nu mai puteau simți plăcerea și au raportat un nivel scăzut de energie”, susține Andy Brendler, autor al studiului.

Ar putea exista o nouă metodă de diagnostic

De mai bine de un secol oamenii de ştiinţă ştiu faptul că pupilele noastre răspund la mai mulţi stimuli, nu doar la variaţii ale intensităţii luminii. Pupilele indică, de asemenea, existenţa unor tulburări mentale şi emoţionale.

Cercetătorii folosesc pupilometria, care înseamnă măsurarea dimensiunii pupilelor, pentru a analiză emoțiile și activitățile intelectuale care provoacă dilatarea sau diminuarea pupilelor. Dar și ca o metodă suplimentară de diagnostic, în cazul depresiei.

De pildă, dacă un pacient prezintă o reducere semnificativă a răspunsului pupilar, antidepresivele care acționează asupra sistemului noradrenergic ar putea fi mai eficiente decât alte medicamente. Iar acest lucru este cu atât mai important, având în vedere că aproximativ 30% dintre pacienții suferinzi de depreise nu înregistrează îmbunătățiri semificative utilizând medicamentele disponibile pe piață în prezent.

Citește și: Pacienții cu depresie continuă să se concentreze pe informațiile negative (studiu)

FOTO: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult