Un test sangvin de detectare timpurie a hipertensiunii arteriale, care costă doar 15 lire sterline, a fost conceput de medicii de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie.
Potrivit autorilor acestui studiu, cel puţin 10% dintre cei 16 milioane de britanici care suferă de hipertensiune ar fi putut fi vindecaţi, dacă ar fi fost diagnosticaţi într-un stadiu timpuriu al bolii, informeazădailymail.co.uk, citată de Mediafax.
Studiul a fost realizat pe baza unui tip specific al maladiei, cauzat de tumorile benigne din glandele suprarenale, un organ aflat deasupra rinichilor care sintetizează un hormon specific.
Deşi această boală este deosebit de periculoasă, ea poate fi detectată cu un test care costă doar 15 lire sterline (17,3 euro).
Maladia poate fi stopată prin extirparea pe cale chirurgicală a acelor tumori.
Operaţia înlătură nevoia de administrare pe tot parcursul vieţii a unor medicamente de regularizare a tensiunii şi reduce în acelaşi timp riscul de infarct, accident vascular cerebral şi alte maladii cu potenţial fatal.
Tratamentul are cele mai bune rezultate la pacienţii în vârstă de până la 40 de ani. Potrivit autorilor studiului, peste 10.000 de bărbaţi şi femei aflaţi în jurul vârstei de 20 de ani şi al celei de 30 de ani ar putea beneficia de pe urma acestui test în fiecare an.
Hipertensiunea afectează o treime dintre adulţi şi creşte considerabil riscul de infarct şi de accident vascular cerebral. Supranumită „ucigaşul tăcut”, din cauza faptului că simptomele sale rămân adeseori neobservate până când este deja prea târziu, hipertensiunea arterială reprezintă prima cauză de mortalitate pe plan mondial.
Tipul de hipertensiune cauzat de tumorile benigne din glandele suprarenale este deosebit de periculos. Pacienţii prezintă un risc de cinci ori mai mare de infarct comparativ cu pacienţii diagnosticaţi cu hipertensiune cauzată de alţi factori declanşatori, precum fumatul şi stresul.
Tumorile din glandele suprarenale prezintă o mutaţie genetică responsabilă cu creşterea producţiei de aldosteron, un hormon care declanşează hipertensiunea arterială.
Studiul a fost publicat în revista Nature Genetics.