Oamenii de știință australieni au anunțat la finalul săptămânii trecute că au descoperit, în plămâni, o proteină ce se lipește de virusul COVID-19, formând o barieră naturală de protecție în corpul uman, cu scopul de a a bloca infecția.
Studiul, publicat vineri în jurnalul PLOS Biology, „deschide o arie de cercetare complet nou în imunologie” în jurul acestei proteine receptor, LRRC15, și totodată „deschide o nouă cale promițătoare privind dezvoltarea de medicamente care să prevină infecția virală cu coronavirus, cum ar fi COVID-19, sau extrem de benefice pentru cei care se confruntă cu fibroza pulmonară”, conform declarației oficială a Universității din Sydney.
„Proteina naturală se poate lega de SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID, și protejează celulele vecine de infecție”, explică unul dintre autorii studiului, Greg Neely.
Neely, un profesor de genomică funcțională de la Universitatea din Sydney, împreună cu echipa sa de cercetători au analizat celulele umane investigând plămânii pacienților cu COVID cu ajutorul tehnologiei CRISPR. Astfel, au descoperit o legătură foarte importantă între proteina LRRC15 și virus, cea dintâi îndepărtându-l de celulele țintă.
„Acest receptor controlează, de asemenea, răspunsurile antivirale, precum și fibroza, ceea ce înseamnă că am putea corela infecția cu COVID-19 de fibroza pulmonară care apare în perioadele lungi cu COVID”, adaugă Matthew Waller, co-autor al studiului.
Altfel spus, această proteină se lipește de virus și îl mobilizează, împiedicând infectarea altor celule vulnerabile.
„Credem că această proteină nou identificată ar putea face parte din răspunsul natural al organismului nostru privind combaterea infecției, creând o barieră care separă fizic virusul de celulele noastre pulmonare cele mai sensibile în fața COVID-19”, completează Neely.
Descoperirea îi ajută pe oamenii de știință să înțeleagă mai bine imunitatea înnăscută, care ne protejează de efectele catastrofice ale virusului, și odată cu această nouă perspectivă, oferă șansa unor noi modalități de a dezvolta medicamente antivirale eficiente.
„Pentru mine, ca imunolog, faptul că știu acum că există acest receptor imunitar natural, care ne căptușește plămânii și blochează și controlează virusul, este bizar de interesant”, a conchis Neely.
Prin capacitatea pe care o are, de a activa răspunsul natural anti-virus al corpului uman, proteina tocmai descoperită a devenit extrem de importantă.
Citește și: 4 infecții care au devenit prolifice din cauza pandemiei de Covid-19
Sursă: www.msn.com