De-a lungul timpului am tot vorbit despre beneficiile dietei mediteraneene, mai ales că ani la rând a fost votată drept cea mai bună dietă pentru sănătate, din toate punctele de vedere. Aceasta are un impact major asupra oaselor, funcției cognitive și sănătății cardiovasculare. Totodată, încetinește procesul de îmbătrânire, iar noi studii sugerează că are beneficii și vizavi de sistemul respirator, în special când vine vorba de cancerul pulmonar.
Mai exact, un nou studiu sugerează că dieta medietraneană este asociată riscului scăzut pentru cancerul pulmonar. Studiul a fost publicat pe 11 aprilie în jurnalul Frontiers in Nutrition, iar cercetătorii au realizat o analiză a nouă articole publicate de-a lungul anilor, care comparau aderarea participanților la dietă și riscul scăzut de a dezvolta alte boli.
Astfel, autorii studiului menționează că alimentele pot avea un impact pozitiv asupra sănătății și prevenției anumitor boli. O dietă mediteraneană poate combate sau reduce riscul apariției anumitor tipuri de cancer.
Scopul acestui studiu a fost de a privi o corelare, nu o cauzalitate. Doar pentru că persoanele care urmează această dietă sunt mai puțin predispuse să se îmbolnăvească, asta nu înseamnă că dieta în sine îi ține la distanță de anumite boli. Cercetătorii au concluzionat că urmând această dietă poate fi un factor de protecție, mai ales că include numerose alimente nutritive care contribuie la starea generală de sănătate.
Alimentele care se consumă în mod normal în dieta mediteraneană sunt bogate in nutrienți, inclusiv uleiul de măsline, legumele, fructele, cerealele integrale, leguminoasele, nucile și semințele, peștele și fructele de mare. Acestea conțin nutrienți esențiali pentru întregul organism, precum acizi grași omegs-3, fibre, vitamine și minerale și antioxidanți, ceaa ce o face alegerea excelentă și pentru sănătatea inimii și creierului.