Sun Plaza şi Asociaţia React, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti (CTS Bucureşti) şi Reţeaua Privată de Sănătate Regina Maria, aşteaptă şi anul acesta persoanele care doresc să doneze sânge pentru pacienţii din spitale la intrarea principală din Sun Plaza – Esplanada Sud, în perioada 19-21 mai, între orele 09:00 şi 13:00.
Acţiunea are loc în cadrul campaniei „Dăruieşte timp, donează sânge”, ajunsă deja la a patra ediţie. Prin campania precedentă, 300 de vieţi au fost salvate datorită celor 54 de litri de sânge recoltaţi.
167 de persoane au răspuns apelului organizatorilor, dar dintre acestea doar 120 au îndeplinit condiţiile necesare şi au putut să doneze. La fel ca la ediţiile precedente, donarea se va face în cadrul unui centru mobil complet utilat, amplasat la intrarea principală din Sun Plaza, dar şi în două cabinete special amenajate în policlinica Regina Maria din cadrul centrului comercial.
„Campania «Dăruieşte timp, donează sânge!» a crescut cu fiecare ediţie şi ne aşteptăm ca anul acesta numărul persoanelor care se vor prezenta la donare să fie mai mare de 250. În ultimii 10 ani, acţiunile constante ale Asociaţiei React de promovare a importanţei donării de sânge au dus la o creştere semnificativă a numărului de donatori de sânge şi la fidelizarea lor. Cu toate acestea, avem încă nevoie de campanii precum cea pe care o organizăm împreună cu Sun Plaza, prin care uşurăm accesul potenţialilor donatori la procesul de donare, venind către ei în spaţii publice, larg frecventate, în zile de weekend în care nu există constrângeri impuse de programul de la serviciu”, a declarat Anca Ştefan, Preşedinte Asociaţia React.
Persoanele care doresc să doneze şi să contribuie, astfel, la salvarea a până la trei vieţi omeneşti, sunt aşteptate cu cartea de identitate şi cu micul dejun consumat (un mic dejun uşor, alimente fără multe proteine şi grăsimi – lactate degresate, piept de pui, cereale integrale, fructe şi legume, o ceaşcă de ceai sau cafea uşor îndulcite).
Nu se fumează înainte şi după donare cu o oră.
Important de ştiut! Pentru a deveni donatori de sânge, cei interesaţi trebuie să îndeplinească minimum următoarele condiţii:
– să aibă între 18 şi 60 de ani
– greutatea corporală cuprinsă între 50 şi 100 kg (femeile), 60 şi 110 kg (bărbaţii)
– să nu fi suferit intervenţii chirurgicale sau stomatologice în ultimele 3 luni
– nu pot fi femei însărcinate, în perioada de lăuzie sau în cea menstruală
– să nu consume grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 24 de ore înaintea donării
– să nu fi suferit de hepatită – de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 6 dioptrii
Mai multe informaţii despre condiţiile donării găsiţi pe www.pentruviata.com.
Pe lângă valoarea umanitară imensă, donarea de sânge este extrem de benefică pentru cei care donează, întrucât sângele este împrospătat, imunitatea organismului creşte, iar riscurile de paralizie şi de accident vascular se reduc cu 30%.