Dr. Leventer: “Injectarea în scop estetic trebuie făcută doar în cabinete medicale omologate pentru aceste proceduri, altfel apar riscuri”

Moda injectărilor în scop cosmetic prinde tot mai mult teren şi în România.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Dr. Leventer: “Injectarea în scop estetic trebuie făcută doar în cabinete medicale omologate pentru aceste proceduri, altfel apar riscuri”

Moda injectărilor în scop cosmetic prinde tot mai mult teren şi în România. Fie că este vorba despre riduri, buze imperfecte sau de pomeţi, acestea se pot corecta cu ajutorul substanţelor de umplere. Acidul hialuronic este un antidot redutabil pentru efectele îmbătrânirii. 

“Adultul înaintează în vârstă accentuând ridurile şi şanţurile feţei din cauza contracţiilor voluntare şi involuntare ale musculaturii de la acest nivel. Gravitaţia, îmbătrânirea şi laxitatea sistemului aponevrotic contribuie la tracţiunea pachetelor adipoase ale feţei. Astfel ele alunecă spre partea inferioară a feţei conturând bărbia dublă, gâtul de buldog sau lipsa pomeţilor şi accentuarea cearcănelor. Volumul feţei se pierde, însă nu numai în procesul de îmbătrânire, ci şi în cursul curelor de slăbire sau în perioade de boală”, spune medicul dermatolog Mihaela Leventer.

Injectările se pot face la orice vârstă, începând cu 18 ani, susţine specialistul. Cele mai de succes sunt tratamentele pentru ridurile din zona nasului, gurii şi frunţii, reconturarea obrajilor, corecţia cearcănelor, ridicarea sprâncenelor, mărirea buzelor şi augmentarea feselor. Experţii insistă ca aceste proceduri să fie făcute în cabinete specializate, de către medici care au competenţe în domeniul estetic.

“Specialiştii cu drept profesional de a efectua tratamente estetice cu substanţe de umplere sunt dermatologii şi plasticienii, toţi ceilalţi braconează sub diverse motive aceste tratamente. Nici măcar asistenta medicală, studentul sau rezidentul de medicină nu au voie să facă aceste tratamente pentru că nu au răspundere profesională. Cât priveşte injectări la stomatolog, ginecolog, neonatolog, chirurg etc. nu sunt recomandate aşa cum nu se face albire de dinţi la dermatolog sau plastician, curăţarea dopurilor de ceară din urechi la oftalmolog şi exemplele pot continua”, este de părere coordonatoarea centrului “Dr Leventer Centre”.

Riscurile sunt mari pentru cei care se lasă de exemplu pe mâna nespecialiştilor, pentru injectări. La fel de periculoase sunt şi produsele de slabă calitate.

Injectarea în scop estetic trebuie să se facă în cabinete medicale omologate în acest sens, care respectă legislaţia în vigoare şi care folosesc produse înregistrate provenind dintr-o sursă legală. Produsele ieftine, de pe piaţa neagră, expun clientul la introducerea în piele sau sub piele de substanţe impure, nesterile, care produc reacţii inflamatorii, infecţii, cicatrici vicioase, nodozităţi, alte deformări locale sau modificări ireversibile ale aspectului pielii”, conchide dermatologul Mihaela Leventer.

La ora actuală, se estimează o creştere globală de câteva miliarde de dolari a pieţei tratamentelor cu acid hialuronic, până în 2019.

Urmărește CSID.ro pe Google News