Alex Penescu, unul dintre tinerii răniți în incendiul din clubul Colectiv din seara de 30 octombrie 2015 este și unul dintre pacienții pentru care Asociația Zetta a însemnat un nou parcurs. În urma operațiilor pe care le-a făcut, Alex și-a împlinit visul de a cânta din nou la pian, chiar dacă toate semnele indicau că acest lucru ar fi greu de realizat.
Alex Penescu a susținut recent un recital în cadrul Galei Zetta, care a marcat 5 ani de existență a asociației. Momentul a avut o însemnătate deosebită atât pentru el, cât și pentru întreaga echipă de medici care s-a implicat în toate operațiile pe care acesta l-a suferit, mai ales că, după incendiul din Colectiv, toate semnele sugerau că despre activitatea sa muzicală se va vorbi doar la timpul trecut.
„Inițial a fost un șoc imens și neașteptat pentru nu mi-am dat seama la început ce s-a întâmplat, am ieșit de acolo și mi-am zis că sunt puțin murdar de funingine pe față, mă duc acasă, fac un duș și totul e OK. Destul de repede mi-am dat seama că e foarte departe de a fi totul OK, așa că am ajuns la spital, unde am intrat în comă și s-a stins lumina pentru vreo cinci săptămâni. Nu îmi amintesc nimic și cred, cel puțin pentru moment, că e mai bine așa.
„Mi-am dorit foarte tare să pot să cânt din nou. Aceasta a fost ținta pe care am avut-o mereu și toate, adunate, m-au ajutat să pun lucrurile la un loc în această direcție. Dr. Dragoș Zamfirescu este persoana care a contribuit cel mai mult la devenirea mea din 2016 încoace”, povestește Alex, care a rămas mereu optimist.
La primele noastre întâlniri discutam și îmi spunea că eu sunt foarte optimist în ceea ce privește starea mea, ceea ce e bine, dar că trebuie cumva să păstrez și o doză de realism. Adică, să spunem că la început au existat niște rezerve vizavi de capacitatea mea de a cânta din nou la pian și tocmai de aceea când am lansat Suflet colectiv i-am adus broșura și prezentarea piesei.
El era în operație atunci, iar ulterior, când le-a văzut, m-a sunat. Acela a fost un moment foarte special, îl prețuiesc foarte mult, în care cumva ne-am dat seama că niciodată nu trebuie să spui niciodată”, a adăugat Alex.
„La asociație am ajuns la mai bine de un an de la externarea mea și am găsit foarte multă înțelegere, un lucru care mi se pare esențial. Eu până la Colectiv îmi imaginam că toți medicii sunt cum e tata – foarte empatic, dispus să discute îndelung cu toți pacienții. Aceeași deschidere am găsit-o aici și am fost și sunt impresionat că, de exemplu, cu o seară înainte de fiecare operație eu scriu un e-mail cu o mulțime de întrebări care mă preocupă, iar doctorul Zamfirescu are mereu răbdare să discutăm pe marginea lor.
În acest fel știu mereu la ce să mă aștept, câte ore va dura operația, cât timp o să stau pansat, când o să pot să reiau anumite activități. Din lucrurile acestea s-a născut între noi și o prietenie pe care o apreciez foarte mult”, a mărturisit Alex.