Evită dietele bazate exclusiv pe fructe!

Deşi te-ar putea tenta o dietă bazată doar pe fructe, să ştii că nu este deloc o alegere înţeleaptă, şi asta pentru că fructele conţin o cantitate mare de fructoză, care are aproape tot atâtea kilocalorii precum zahărul. Prin urmare, evită cu orice preţ să ţii un regim alimentar doar cu fructe, deoarece poţi avea surpriza ca în loc să slăbeşti, mai tare să te îngraşi.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Evită dietele bazate exclusiv pe fructe!

Deşi te-ar putea tenta o dietă bazată doar pe fructe, să ştii că nu este deloc o alegere înţeleaptă, şi asta pentru că fructele conţin o cantitate mare de fructoză, care are aproape tot atâtea kilocalorii precum zahărul.

Prin urmare, evită cu orice preţ să ţii un regim alimentar doar cu fructe, deoarece poţi avea surpriza ca în loc să slăbeşti, mai tare să te îngraşi.

Vitaminele, mineralele, fibrele şi antioxidanţii care se regăsesc în compoziţia fructelor sunt principalele motive pentru care ar trebui să se regăsească într-o alimentaţie echilibrată, însă trebuie ţinut cont şi de cantitate.

Nu putem mânca oricum, oricât şi oricând, ne avertizează specialiştii. În mod normal, oamenii au nevoie de 2-4 porţii de fructe pe zi, o porţie însemnând un măr de mărime medie sau o portocală. Însă, când vrem să slăbim, această cantitate ar trebui redusă la 2 porţii pe zi (una dimineaţa la ora 10, şi ce-a de-a doua până în ora 16).

Medicul nutriţionist Mihaela Bilic atrage atenţia că fructele nu fac decât să crească pofta de mâncare, nu satură iar fructoza conţinută are la fel de multe calorii ca şi zahărul, cu menţiunea că este absorbită mai lent în sânge. 

„Omul primitiv mânca fructe în cantităţi impresionante şi nu se îngrăşa. Însă era activ toată ziua, comportament care nu se menţine şi în zilele noastre”, explică dr Bilic.

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult