Femeile-şef, mai expuse riscului de depresie!

Femeile care deţin funcţii de conducere prezintă mai multe simptome de depresie decât bărbaţii care ocupă poziţii ierarhice similare.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Femeile-şef, mai expuse riscului de depresie!

Femeile care deţin funcţii de conducere prezintă mai multe simptome de depresie decât bărbaţii care ocupă poziţii ierarhice similare, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, informează bbc.com, citat de Mediafax.

În cazul bărbaţilor, autoritatea, care se manifestă prin mai multe elemente, precum capacitatea de angajare şi de concediere a subalternilor, are un efect contrar şi diminuează simptomele de depresie, afirmă autorii studiului.

Cercetarea, ale cărei concluzii au fost publicate în Journal of Health and Social Behavior, a fost realizată pe un eşantion de 2.800 de persoane, femei şi bărbaţi, de vârstă mijlocie.

Potrivit experţilor, acest studiu a evidenţiat faptul că firmele au nevoie de mai multe femei cu funcţii de conducere şi că piaţa muncii are nevoie de mai multe modele feminine.

Cercetătorii de la Universitatea Texas, din oraşul Austin, au intervievat prin telefon 1.300 de bărbaţi şi 1.500 de femei, absolvenţi ai unor licee din statul Wisconsin, în perioada 1993 – 2004, într-o perioadă în care respondenţii aveau între 54 şi 64 de ani.

Cercetătorii au adresat respondenţilor întrebări despre autoritatea la locul de muncă şi i-au rugat să precizeze numărul de zile din săptămâna precedentă în care au resimţit simptome depresive, precum tristeţe şi sentimentul de ratare.

Atunci când fişa postului unei persoane a inclus decizia privind angajarea, concedierea şi acordarea de prime, femeile aflate în funcţii de conducere au prezentat cu 9% mai multe simptome depresive decât femeile lipsite de această autoritate.

În schimb, bărbaţii aflaţi în funcţii de conducere au prezentat cu 10% mai puţine simptome depresive.

Cercetătorii americani spun că au ţinut cont şi de alţi factori care cauzează depresie, precum numărul mare de ore lucrate săptămânal, programul fix şi numărul ridicat de verificări ale angajaţilor realizate de managerii lor.

Autorii studiului au remarcat, totodată, că bărbaţii decid mai uşor decât femeile momentele în care trebuie să înceapă şi să încheie munca. Ei sunt, de asemenea, mai puţin monitorizaţi de superiorii lor ierarhici.

Coordonatoarea studiului, Tetyana Pudrovska, spune că femeile director se confruntă cu o serie de chestiuni importante, precum tensiuni interpersonale, interacţiuni sociale negative, stereotipuri, prejudecăţi, izolare socială şi rezistenţă din partea subalternilor, colegilor şi superiorilor.

Atunci când femeile adoptă comportamente tradiţional masculine în calitate de lideri, ele sunt adeseori criticate că şi-au pierdut feminitatea. Cu toate acestea, colegii lor nu cred că femeile ar fi lideri buni atunci când văd în ele doar caracteristici feminine.

Cercetătorii americani consideră că firmele ar trebui să îi ajute pe angajaţii lor să îşi administreze mai bine nivelul de stres, asigurându-le, de exemplu, un consilier psihologic.

Urmărește CSID.ro pe Google News