Al doilea focar de rabie a fost confirmat joi la o vulpe în localitatea Micula Nouă (Satu Mare), iar prefectul judeţului, Radu Roca, a dispus trimiterea de mesaje RO-ALERT către populaţia din zonă.
Rabia (turbarea în termeni populari) este o boală infecţioasă transmisibilă la om, caracterizată prin grave tulburări nervoase, exprimate prin hiperexcitabilitate şi agresivitate, urmate de paralizie şi moarte.
Autoritățile judățene au dispus trimiterea unui mesaj Ro-Alert pentru informarea populației și caută soluții pentru rezolvarea acestei situații.
În acest sens a fost emisă o decizie privind aprobarea Planului de măsuri pentru focarul de rabie din comuna Micula, localitatea Micula Nouă, şi zona considerată de risc crescut, care va fi transmisă pentru implementare tuturor Unităţilor Locale de Sprijin (UAT), către Garda Forestieră Judeţeană Satu Mare, RNP-Romsilva – Direcţia Silvică Satu Mare şi către gestionarii fondurilor cinegetice.
„Principalele măsuri stabilite azi privesc catagrafierea şi inspecţia animalelor receptive din exploataţia afectată, restricţionarea mişcării animalelor şi stabilirea zonelor de protecţie şi supraveghere, dar şi identificarea animalelor din speciile receptive din localitate.
Ca măsură suplimentară, la nivelul comunei Micula a fost dispusă identificarea şi gestionarea câinilor fără stăpân, ţinând cont de riscul epidemiologic ridicat legat de această boală gravă atât la animale, cât şi la om”, precizează Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Satu Mare, conform Agerpres.
De asemenea, s-a stabilit o zonă de supraveghere/zonă de mare risc în fondurile cinegetice din zonă.
Persoanele care locuiesc în zone defavorizate, cu politici precare privind vaccinarea specifică, prezintă riscul mai mare de a dobândi boala de la un animal turbat.
Categoriile de persoane ce prezintă un risc la fel de mare de a contracta rabie decât populația generală sunt:
Primele simptome ale rabiei pot apărea la doar cateva zile, dar şi la aproape un an de la infestare. Majoritatea manifestărilor, insa, apar la patru-şase săptămâni de la momentul infectării.
Simptomele pot fi similare cu cele ale gripei şi anume:
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare recomandă tuturor deţinătorilor de câini şi pisici vaccinarea de urgenţă a acestora şi consemnarea în carnetele de sănătate.
„Trebuie să tratăm foarte serios această problemă, de aceea l-am convocat la şedinţă şi pe primarul comunei Micula, Dobos Ştefan.
Deja e al doilea caz de rabie în zonă confirmat şi vă solicit tuturor instituţiilor responsabile comunicare şi conlucrare, pentru identificarea altor animale bolnave şi pentru punerea în aplicare a tuturor măsurilor din planul aprobat astăzi.
Este o zonă cu risc crescut în context transfrontalier şi dorim închiderea rapidă a focarelor de la Micula. Solicit de asemenea transmiterea de mesaje RO-ALERT în zonă pentru atenţionarea populaţiei de pericolul pe care-l reprezintă apariţia focarelor de rabie”, a mai declarat prefectul Radu Roca.