Dacă obişnuiţi să vă lăsaţi copilul să se joace pe un smartphone, cel puţin 30 de minute pe zi, riscul ca micuţul să aibă tulburări de limbaj creşte cu aproape 50%, arată un nou studiu realizat pe 900 de copii cu vârste între 6 luni şi doi ani.
Cercetarea, realizată de medici pediatri de la Spitalul de Copii din Canada, sugerează că folosirea dispozitivelor inteligente de către copiii mici ar putea duce la întârzieri în dezvoltarea limbajului, scrie Time.com.
„Rezultatele obţinute în urma acestui studiu merită studiate în profunzime”, atrage atenţia dr. Jenny Radesky, membru al Asociaţiei Americane de Pediatrie.
Părinţii ar trebui să îşi facă timp pentru micuţi şi să interacţioneze mai mult cu ei, să comunice, astfel încât copilul să capete cunoştinţe elementare de limbaj.
De asemenea, folosirea excesivă a telefoanelor poate duce la tulburări de somn, atât în cazul adulţilor, cât şi al copiilor, din cauza luminii artificiale care transmite semnale greşite creierului.
Concluziile studiului au fost prezentate în cadrul congresului anual al Societăţii Academice de Pediatrie.