Fumători şi fumători pasivi, nicotina afectează activitatea intelectuală!

Pe lângă afecţiunile pe care le provoacă în plan fizic, fumatul s-a dovedit a fi dezavantajos şi pentru sănătatea mintală.
  • Publicat:
Fumători şi fumători pasivi, nicotina afectează activitatea intelectuală!

Pe lângă afecţiunile pe care le provoacă în plan fizic, fumatul s-a dovedit a fi dezavantajos şi pentru sănătatea mintală.

Oamenii de ştiinţă britanici susţin că persoanele care nu pot renunţa la viciul lor au mintea mai înceată decât ceilalţi, observându-se în cazul lor o scădere progresivă a capacităţii intelectuale generale, inclusiv a celei de memorare.

Experţii de a King’s College London susţin că unul dintre compuşii nicotinei generează o reacţie stranie la nivelul sistemului nervos central, unde leucocitele încep să atace inexplicabil celulele sănătoase, ajungându-se astfel la demenţă şi alte afecţiuni neurologice severe.

Însă nu doar fumătorii sunt afectaţi de substanţele toxice pe care le inhalează, ci şi cei ce le stau în preajmă.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Diana Suciu
Diana Suciu este un jurnalist cu experienţă în realizarea de ştiri şi articole pentru on line, fiind unul dintre primii redactori ai site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. De-a lungul timpului, Diana Suciu a scris sute de ştiri, articole şi interviuri atât pentru revista “Ce se întâmplă, ...
citește mai mult