Ghimbirul, fie el ca supliment sau ca ingredient folosit în diferite preparate sau băuturi, poate proteja împotriva obezităţii şi a bolilor cronice, arată o nouă cercetare. În timp ce experţii nu pot recomanda încă o doză specifică pentru a preveni aceste probleme de sănătate, aceştia spun că este indicat să-l consumăm din mai multe motive.
O nouă cercetare publicată în Annals of the New York Academy of Sciences, a examinat descoperirile din urma a 60 de studii făcute pe culturile de celule, atât pe oameni, cât şi pe animalele de laborator. Per total, aceste studii ”au ajuns la un consens în privinţa efectelor benefice ale ghimbirului asupra obezităţii, diabetului şi a bolilor cardiovasculare”, au scris autorii cercetării, de la Universitatea din China.
Autorii s-au concentrat în cercetare asupra diferitelor aspecte ale sindromului metabolic, o comabinaţie de trei sau mai mulţi factori pentru diabetul de tip 2 şi bolile de inimă. Sindromul metabolic este ”o problemă de sănătate în creştere care a ajuns la proporţii pandemice”, au menţionat, ”aşa cum în prezent afectează o pătrime din populaţie, la nivel global”.
De-a lungul timpului a existat un interes major vizavi de potenţialele strategii de tratare şi prevenire a sindromului metabolic, inclusiv a opţiunilor non-farmaceutice. Iar ghimbirul, unul dintre cele mai consumate condimente din întreaga lume, are o lungă istorie în spate în privinţa folosirii sale în medicina tradiţională pentru a trata anumite afecţiuni, datorită conţinutului variat de fitochimicale şi antioxidanţi.
Lucrarea notează că acest condiment joacă un rol important în arderea grăsimilor, a digestiei carbohidraţilor şi secreţiei de insulină, de exemplu. De asemenea, s-a demonstrat că ghimbirul inhibă stresul oxidativ, datorită proprietăţilor antiinflamatorii şi scade colesterolul şi tensiunea arterială. Totodată, ar putea reduce ateroscleroza, construcţia periculoasă de grăsime din artere.
Studiile mai sugerează că în urma consumului de ghimbir se ard caloriile şi se reduce senzaţia de foame, asociate pierderii în greutate în special în cazul adulţilor supraponderali. A fost asociat chiar şi cu schimbări pozitive ale colesterolului, glicemiei, tensiunii arteriale şi sănătăţii ficatului.