Glaucomul nu doare, dar duce la orbire! Vezi care sunt simptomele şi cine prezintă un risc crescut

Glaucomul nu produce dureri, bolnavii nu au simptome cu excepţia îngustării câmpului vizual, aşa că de multe ori diagnosticarea se face târziu. De aceea, recomandarea cea mai importantă pe care o fac medici este controlul oftalmologic periodic, preventiv!

În plus, orice persoană cu factori de risc mari ar trebui să se testeze macar o dată la doi ani după vârsta de 35 de ani. 

Glaucomul, boala fără simptome

Conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 80 de milioane de oameni suferă de glaucom şi 4,5 milioane de oameni şi-au pierdut vederea din cauza acestei boli! Din cauza progresiei tăcute a bolii, până la 50% dintre persoanele afectate care trăiesc în ţările dezvoltate nu sunt conştiente că au glaucom, estimându-se că numărul real al pacienţilor cu glaucom este nu de 2%, ci de 4% din populaţia generală.

Recomandări

Glaucom: categorii de risc, simptome şi reguli de prevenire

Aspirina dublează riscul de orbire la persoanele în vârstă?

Glaucomul reprezintă un grup de afecţiuni  oftalmologice care, în majoritatea cazurilor, determină creşterea presiunii în interiorul ochiului. Creşterea presiunii duce în timp la afectarea nervului optic, deoarece presiunea intraoculară (PIO) crescută duce în timp la afectarea, pană la deteriorarea totală, a fibrelor nervului optic. Primele simptome apar abia după pierderea a 40% din fibre.

„Vederea pierdută din cauza glaucomului nu poate fi recuperată. Boala este ireversibilă, nu poate fi tratată, dar poate fi ţinută sub control. De aceea, este esenţial ca oamenii să meargă regulat la consultaţii, astfel încât medicul să poată prescrie tratamentul potrivit pentru stadiul în care se află boala în acel moment. Este foarte important, de asemenea, ca pacienţii diagnosticaţi să revină la medic, pentru urmărirea bolii”, spune conferenţiar doctor Vasile Potop, membru în conducerea Societăţii Române de Glaucom.

Citește și: Glaucomul: ce este, cum se diagnostichează și care sunt opțiunile de tratament

Cauzele glaucomului

Această presiune crescută este cauzată de acumularea peste nivelul normal a unui lichid (umoarea apoasă) în ochi. Acest lichid hrăneşte corneea si cristalinul, asigurându-le acestora necesarul de oxigen şi substanţe nutritive. Umoarea apoasă asigură, de asemenea, presiunea necesară menţinerii formei ochiului.

Care sunt simptomele glucomului?

La debut, nu există niciun simptom. Vederea este normală, iar durerea este absentă. Dar odată cu avansarea afecţiunii, vederea laterală începe să se deterioreze.

Obiectele aflate în faţă pot fi clare, dar unele obiecte aflate la periferia câmpului vizual nu vor mai fi văzute. Dacă glaucomul este lăsat netratat sau nesupravegheat, câmpul vizual se îngustează atât de mult, încât nici obiectele aflate în faţa pacientului nu vor mai putea fi văzute.

Deoarece nu doare, glaucomul este de multe ori diagnosticat foarte târziu, motiv pentru care medicii (preluaţi de Asociaţia Mondială Împotriva Glaucomului) recomanda controlul oftalmologic periodic, preventiv, astfel:

• înainte de 40 – o dată la 4 ani
• între 40 şi 54 de ani – o dată la 3 ani
• între 55 şi 64 de ani – o dată la 2 ani
• peste 65 ani – anual sau chiar o dată la 6 luni.

În plus, orice persoană cu factori de risc mari ar trebui să se testeze macar o dată la doi ani după vârsta de 35 de ani.

Dificultăţi ce pot trage un semnal de alarmă!

Există o serie de activităţi a căror dificultate în executare vă pot trage un semnal de alarmă asupra faptului că puteţi avea o afectare a câmpului vizual (glaucom):

• Evitarea diverselor obstacole
• Să găsiţi un obiect scăpat pe jos
• Cititul ziarului
• Urcatul scărilor
• Traversatul străzii
• Plimbatul după lăsarea întunericului sau pe teren denivelat
• Adaptarea vederii la lumină puternică sau slabă
• Recunoaşterea feţei unei persoane

Cine prezintă un risc crescut de glaucom

Orice persoană poate fi afectată de apariţia glaucomului, dar există persoane care prezintă un risc mai mare de a dezvolta această afecţiune:

• vârsta (peste 60 de ani riscul creşte de 6 ori);
• Persoanele peste 40 de ani cu rude de gradul I (părinţi, fraţi, copii) diagnosticate cu glaucom prezintă o creştere de 4 – 9 ori a riscului;
• Persoanele care au PIO crescută;
• Cei care suferă de afecţiuni cardiace sau diabet
• Persoanele cu miopie severă;
• Cei care urmează un tratament cronic

Diagnosticarea glaucomului

• examinarea nervului optic (oftalmoscopia) sau examenul oftalmologic efectuat cu dilatarea pupilei. Acest lucru permite examinarea nervului optic pentru a detecta eventuale semne ale afecţiunii, adică arată dacă nervul optic este deja afectat, precum şi gradul afectării acestuia. Acest exament poate salva vederea unui pacient, deoarece atunci când glaucomul este detectat din timp, poate fi controlat prin medicaţie sau chirurgical. Dacă o persoană prezintă vreun factor de risc pentru glaucom, atunci este bine să se programeze pentru această examinare la fiecare 1 – 2 ani, după ce a împlinit vârsta de 35 de ani
• determinarea PIO (tonometria). Odată diagnosticul de glaucom confirmat, acest test trebuie efectuat în mod regulat, la fiecare 3 luni, pentru a putea urmări eficacitatea tratamentului şi eventual, progresia afecţiunii;
• examinarea câmpului vizual. Din aceleaşi motive explicate mai sus, odată stabilit diagnosticul de glaucom, acest test trebuie realizat la fiecare 6 luni în primii 3 ani, apoi anual;
• examinarea unghiului de drenaj (gonioscopia) arată capacitatea de eliminare a umorii apoase, esenţială în menţinerea unei PIO în limite normale.

Tratamentul glaucomului

Din păcate, în acest moment nu există un medicament care să vindece glaucomul, de aceea, scopul principal al tratamentului este de a opri sau încetini evoluţia afecţiunii şi, implicit, a pierderii vederii. Acest lucru este extrem de important deoarece pierderea vederii cauzată de glaucom este ireversibilă.

Numai diagnosticarea precoce, vizitele constante la medicul oftalmolog şi un tratament corect, administrat permanent, pot asigura păstrarea vederii!