Călătoriile sale l-au purtat pe tot globul, unde a explorat diversitatea culinară a lumii și a degustat nenumărate preparate delicioase. Gordon Ramsay, căci despre el este vorba, și-a propus să identifice cele mai bune trei feluri de mâncare din lume. Iată care au fost nominalizările faimosului bucătar!
Prima oprire a lui Ramsay în căutarea sa culinară a fost Laos, unde a descoperit „Siphon Sen”, un fel de mâncare care l-a cucerit instantaneu. Absolut delicios, preparatul constă în carne de vită tocată fin, gătită lentă la foc mic cu ierburi aromatice și condimente locale, oferind o explozie de arome care te trimite direct în inima Laosului.
Călătoria lui Ramsay l-a purtat apoi în Vietnam, unde a savurat un preparat emblematic al țării: Pho. Această supă preparată cu bulion bogat, tăiței fini de orez și carne fragedă, l-a impresionat pe Ramsay prin echilibrul perfect al aromelor și prospețimea ingredientelor.
Citește și: Supa vietnameză de pui – remediul perfect pentru răceală
Ultima destinație a lui Ramsay a fost Spania, unde a găsit rafinamentul culinar în „Cocido Madrileño”. Această tocană bogată, preparată cu năut, diverse tipuri de carne, legume și chorizo, este o capodoperă culinară care celebrează tradiția gastronomică spaniolă.
Este plin de energie și nemaipomenit de talentat, gătește mult și inspiră oamenii din întreaga lume să facă ceea ce le place cu adevărat. Gordon Ramsay este unul dintre cei mai cunoscuți bucătari.
Toate acestea l-au făcut să ajungă în Topul celor mai plătite celebrități din lume. În anul 2016, Ramsay a avut încasări de 54 de milioane de dolari de pe urma celor 25 de restaurante cu stele Michelin pe care le deține și de atunci este într-o continuă creștere.
„Lucrez mult și devotat. Chiar dacă întru în fiecare zi în restaurant pentru 4 ore, încerc să le consum la maxim. Asta pentru că fiecare proiect mă face din ce mai entuziasmat”, spune Ramsay.
FOTO: Facebook