Grumpy Cat, celebra pisică a cărei expresie morocănoasă face senzaţie pe internet, este protagonista filmului de comedie „Grumpy Cat’s Worst Christmas Ever”, produs de postul de televiziune Lifetime, care va fi lansat în curând în Statele Unite ale Americii, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.
În acest lungmetraj realizat pentru televiziune, care va avea premiera pe micile ecrane pe 29 noiembrie, Megan Charpentier o interpretează pe Chrystal, o adolescentă care îşi doreşte foarte mult să aibă o prietenă. Dorinţa i se împlineşte atunci când primeşte în dar o pisică, Grumpy Cat, a cărei voce este asigurată de Aubrey Plaza, dar realizează foarte repede că micuţa felină nu este deloc un animal de companie ideal.
De asemenea, filmul este presărat cu numeroase replici sarcastice şi amuzante ale felinei.
Grumpy Cat, pisica în vârstă de doi ani, al cărei nume „real” este Tardar Sauce, a devenit o veritabilă senzaţie pe internet în 2012, iar popularitatea ei a crescut în mod constant atât în presa tradiţională, cât şi în spaţiul online. Motivul pentru care Grumpy Cat afişează o expresie morocănoasă în permanenţă constă în faptul că renumita pisică suferă de nanism felin.
Anul 2014 a fost unul foarte aglomerat pentru Grumpy Cat, întrucât ea a lansat deja o carte, „The Grumpy Guide to Life”, a fost recompensată cu Lifetime Achievement Award de brandul Friskies, a apărut într-un episod din serialul pentru copii „Sesame Street” şi a fost invitată în numeroase show-uri de televiziune, inclusiv în emisiunea „American Idol”.
În trailerul filmului, Grumpy Cat este prezentată în timp ce trage cu o puşcă de paint ball, conduce un automobil într-un mall şi demolează o clădire.