Hainele second-hand sunt dezinfectate? Află la ce risc te expui dacă porţi haine la mâna a doua!

Mare atenţie dacă sunteţi tentaţi să cumpăraţi îmbrăcaminte la mâna a doua. Asiguraţi-vă că este însoţită de un certificat care atestă ca a fost dezinfectată. Altfel vă expuneţi riscului de a contracta micoze şi chiar infecţii parazitare grave.
  • Publicat:
Hainele second-hand sunt dezinfectate? Află la ce risc te expui dacă porţi haine la mâna a doua!

Mare atenţie dacă sunteţi tentaţi să cumpăraţi îmbrăcaminte la mâna a doua.

Asiguraţi-vă că este însoţită de un certificat care atestă ca a fost dezinfectată.

Altfel vă expuneţi riscului de a contracta micoze şi chiar infecţii parazitare grave. Şi hainele împrumutate ar putea fi purtătoare de microbi.

Hainele împrumutate, cele cumpărate din târguri sau magazine second-hand pot fi purtătoare de paraziţi. Iar unii dau scabie sau pediculoză. Acestea sunt însoţite de mâncărime intensă la nivelul pielii, mai accentuată noaptea sau la căldură în cazul scabiei.

Şi infecţiile pielii, precum micozele, se pot transmite dacă îmbrăcămintea nu este corespunzător curăţată şi dezinfectată.

„În afară de riscurile pe care le avem în a prelua din bolile celui care a purtat acea haină, există riscul de a prelua boli prin faptul că au fost multă vreme ţinute într-o atmosferă închisă, în baloţi, încăperi neaerisite, umede se pot dezvolta microorganisme şi putem să luăm o boală infecţioasă”, spune dr. Luminiţa Marinescu, medic primar dermatolog.

Micozele se manifestă sub forma unor zone roşiatice care se descuamează şi sunt însoţite de senzaţie de mâncărime. În anumite cazuri, micoza poate afecta şi unghiile, care îşi schimbă culoarea şi se îngroaşă. Verificaţi, aşadar, certificatul de igienă cu care în mod normal sunt vândute aceste articole.

„Dacă sunt foarte bine curăţate, putem totuşi să facem o dermatită de contact dacă nu găsim specificaţiile de fabricaţie, tipul de fibră din care e făcută acea haină şi facem alergie la sintetic sau putem face alergie la combinaţia dintre transpiraţie şi un anumit tip de vopsea din care e făcută haina sau există ciuperci ale pielii care se pot transmite de la om la om şi care greu se pot distruge chiar şi la un tratament de sterilizare, curăţare”, spune dr. dermatolog.

În plus, dacă sunteţi uşor alergici, hainele purtate şi de alte persoane vă pot reactiva simptomele.

„Pot determina în măsura în care lucrurile sunt mucegăite, ambalate perioade lungi, neaerisite. Dacă vorbim şi de perne, încălţăminte, pături, pulovere groase, pot avea o încărcătură mare de acarieni, pot determina reacţii alergice şi respiratorii pentru persoanele mai ales alergice la acarieni sau mucegaiuri.

Simptomele de rinită, astm pot fi de severităţi diferite şi persoana respectivă poate era într-un stadiu de boală, iar la o expunere mai mare de alergeni să facă o exacerbare şi fenomenul respectiv să se intensifice ca frecvenţă sau severitate”, spune dr. Monica Schifirnet, medic primar alergolog.

În concluzie, verificaţi atent eticheta articolelor de îmbrăcăminte la mâna a doua. Chiar dacă sunt spălate, mai curăţaţi-le încă o dată şi neapărat dezinfectaţi încălţămintea înainte de a o purta.

Urmărește CSID.ro pe Google News